Gandeste Pozitiv ... Fii Informat: 2014 Portalul pleiadian – Transmisii (6)

Vizualizari

Etichete !

vineri, 13 iunie 2014

2014 Portalul pleiadian – Transmisii (6)

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen. Nu ai mai dat niciun semn de o bună bucată de vreme. Mă așteptam să primesc un mesaj de la Zaryiena.
Oryen: Zaryiena a fost convocată de Primul Cerc! Va lipsi o scurtă perioadă.
Remer Ra: Ce reprezintă Primul Cerc?
Oryen: Aceasta este denumirea pe care noi o dăm Consiliului Prim al Confederației Pleiadiene.
Remer Ra: Ceva îmi spune că este de bine. Am un sentiment plăcut. Se simte cumva în vibrația mesajului tău.
Oryen: Primele rezultate ale experimentului cu portalul carpatic sunt mai mult decât încurajatoare, deși am observat o ușoară delăsare din partea unora dintre voi. Ne așteptam chiar la reacții adverse dar, din fericire, nu este așa. Sunt semne bune în ceea ce privește o colaborare mai strânsă pe viitor.
Remer Ra: Îmi poți spune câte persoane au participat la aceste transmisii? Eu am simțit sunt că sunt în jur de 6-700.
Oryen: Suma e chiar mai mare dar nu asta e important!
Remer Ra: Știu, nu cantitatea contează ci calitatea!
Oryen: În cazul de față, nu este important câți oameni participă la transmisii ci câți dintre ei se vor implica în viitoarele schimbări! A venit vremea schimbărilor, a implicării! Vremea oscilațiilor, tărăgănărilor și compromisurilor este pe sfârșite!
Remer Ra: Tocmai despre aceste schimbări aș vrea să ne spui mai multe. Mie mi se pare că suntem într-un mare vârtej al schimbărilor. Pe de altă parte, se simte tensiunea în aer! Nu am simțit acest lucru în urmă cu o lună. Ce se întâmplă? De parcă am fi intrat într-o nouă ”fază”. Din câte știu, abia în 2016 vom intra într-o ”bandă” de vibrație mai înaltă a așa-zisei centuri fotonice.
Oryen: Este vorba de un cumul de factori, printre care și o anumită conjunctură astrologică. Va fi o lună plină de evenimente, unele dintre ele chiar spectaculoase. Trebuie să înțelegeți că ele nu sunt cauze ci efecte! Este o perioadă mai intensă din punct de vedere energetic, cu foarte multe puncte de reglaj karmic.Tocmai de aceea, este cazul să fiți mai centrați pe voi și pe momentul „aici și acum”. Este luna în care puteți încheia un ciclu sau îl puteți continua! Este luna în care puteți deschide un nou capitol în viața voastră și puteți închide un altul! Este luna în care conflictele încetează sau se amplifică! Totul depinde de voi, de alegerile pe care le faceți!
Remer Ra: Ce putem face pentru a grăbi încheierea unui conflict. Avem unul chiar lângă granița noastră și lucrurile par să degenereze. Se simte deja o formă de agresiune la egregorul nostru și ar trebui să facem ceva. Observ chiar o formă de neputință pentru aplanarea acestui conflict.
Oryen: Cu riscul de a mă tot repeta vă spun că, în primul rând, trebuie să vă ajutați pe voi înșivă. Îngrijorarea voastră nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă! Sentimentul vostru de neputință nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă!
Remer Ra: Înseamnă că, deocamdată, îi putem ajuta doar prin rugăciuni și gânduri de iubire?
Oryen: Este un ajutor destul de bun! Trimițând gânduri de iubire către acele zone, contribuiți mult la restabilirea păcii și armoniei dintre oameni. Aceste gânduri trebuiesc trimise din cele mai imaculate părți ale sinelui vostru! Ar ajuta mult dacă, înainte de a emite iubire către acea zonă, ați vizualiza simbolul florii vieții. Prin intermediul acestui simbol vă conectați la matricea divină! El simbolizează rețeaua prin care fiecare ființă umană este conectată la ceilalți prin intermediul propriului sine divin. În felul acesta veți transcende dualitatea și atașamentul față de etichete.
Remer Ra: Este cumplit să vezi că oamenii se ucid între ei pentru etichete, atribute, valori materiale și alte aspecte efemere. Legat de subiect, este importantă sincronicitatea sau putem trimite oricând iubire și lumină?
Oryen: Sincronicitatea este importantă atunci când vreți să generați, să construiți ceva. În acest caz puteți trimite lumină și iubire oricând doriți! Vizualizând simbolul florii vieții veți deschide o fereastră către sinele vostru divin și atunci mesajul vostru va ajunge către destinație cu o altă forță. Este un mesaj împuternicit!
Remer Ra: Este important să vizualizăm o anumită culoare pentru floarea vieții?
Oryen: Pentru restabilirea păcii este indicat să folosiți albul, rozul și auriul. Albul este culoarea păcii, a purității, a inocenței. Rozul va ajuta la manifestarea iubirii iar auriul va facilita conexiunea cu corpul divin.
Remer Ra: Legat de transmisii, am înțeles că vor mai fi încă trei – 12, 17 și 20 iunie, după care vom intra în ”pauza de vară”.
Oryen: Da, vor mai fi trei transmisii după care urmează o pauză, până la echinocțiul de toamnă.
Remer Ra: Ce anume vor avea în vedere aceste ultime trei transmisii?
Oryen: Se va avea în vedere împuternicirea! Veți alege patru afirmații pozitive și veți aloca cinci minute pentru fiecare dintre ele. Transmisiile vor avea rolul de a le implementa și împuternici în ființa voastră. Veți conștientiza adevărul acelor afirmații în trupul, mintea și sufletul vostru.
Remer Ra: Vom folosi aceleași afirmații pe parcursul celor trei transmisii la ambele intervale?
Oryen: Da, veți folosi aceleași afirmații atât la prima transmisie cât și la cea de-a doua, în zilele de 12, 17 și 20 iunie!
Remer Ra: Vă mulțumesc în numele tuturor! Presimt că totul va fi bine! Vom avea la dispoziție câteva zile pentru a ne alege afirmațiile!  
Oryen: Este important ca ele să rezoneze cu voi din toate punctele de vedere! Repetați afirmația pozitivă de câteva ori și lăsați apoi fluxul de energie să o împuternicească în ființa voastră.
Remer Ra: Vă mulțumesc încă o dată pentru că ați fost alături de noi în aceste patru luni de transmisii. Multe persoane au simțit ajutorul vostru! Așteptăm cu nerăbdare următoare transmisii din toamnă!
Oryen: Ne vom reauzi curând!
***
 Notă: Și de această dată se va respecta procedura de creare a sferei. Veți crea o sferă energetică și o veți culisa de 20 ori pe direcția celor doi centrii energetici inimă-minte (Anahata-Sahasrara) în rezonanță cu respirația, după care o veți plasa, printr-un simplu act de voință, la circa 10 cm deasupra creștetului.
Dacă aveți dificultăți în a vă compune cele patru afirmații, puteți consulta internetul! Veți găsi mii de afirmații pozitive deosebite.

(va urma)


Pentru transmisiile anterioare postez link-urile:


2014 Portalul pleiadian – Transmisii (5)
http://remerra.blogspot.ro/2014/04/2014-portalul-pleiadian-transmisii-5.html


2014 Portalul pleiadian – Transmisii (4)
http://remerra.blogspot.ro/2014/03/2014-portalul-pleiadian-transmisii-4.html


2014 Portalul pleiadian – Transmisii (3)
http://remerra.blogspot.ro/2014/03/2014-portalul-pleiadian-transmisii-3.html


2014 Portalul pleiadian – Transmisii (2)
http://remerra.blogspot.ro/2014/02/2014-portalul-pleiadian-transmisii-2.html


2014 Portalul pleiadian – Transmisii (1)
http://remerra.blogspot.ro/2014/02/2014-portalul-pleiadian-transmisii-1.html






Sursa:
http://remerra.blogspot.ro/2014/06/2014-portalul-pleiadian-transmisii-6.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.