Gandeste Pozitiv ... Fii Informat: 2019

Vizualizari

Etichete !

marți, 10 septembrie 2019

Legea Vibraţiei – Cum comunicăm cu Universul

Legea Vibraţiei – Cum comunicăm cu Universul



Legea Vibraţiei – Cum comunicăm cu Universul

Multă lume vorbeşte despre Legea Atracţiei, una dintre Legile Universale care ne guvernează existenţa.  Nu toată lumea, însă, înţelege “mecanica”, modul în care acestă lege operează şi care este legătura dintre acesta şi o altă Lege Universală: Legea Vibraţiei.
Mai ales după vizionarea filmului “Secretul” al Rhondei Byrne (film căruia îi recunosc deschis meritul de a fi contribuit decisiv la deschiderea perspectivei umane asupra creării realităţii), s-a crezut că este suficient să gândim pozitiv şi să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim, pentru a reuşi să ne cream o viaţă de vis, aşa cum ne-am imaginat dintotdeauna că ar putea fi.
După entuziasmul initial (şi vânzări record ale cărţii şi filmului), când tehnica nu a funcţionat, s-a trecut în cealaltă extremă: “este o prostie, viaţa este dură, noi suntem condamnaţi să suferim, nu putem noi schimba cursul vietii doar gândind frumos şi vizualizându-ne bogaţi, supli şi iubiţi la nebunie….”;
Si în felul acesta,  Legea Atracţiei , “marele secret dezvăluit lumii după multe secole de taină”,  a ajuns a fi ridiculizată sau considerată o poveste frumoasă de adormit minţile celor raţionali şi vigilenţi. 
De ce? 
Pentru că nu s-a pornit în înţelegerea acestei Legi de la ceea ce ne sfătuia Nikola Tesla:

“Dacă vă doriţi să înţelegeţi Universul, gândiţi în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie”

Puntea de legătură între ştiinţă şi spiritualitate este făcută de către Legea Vibraţiei.

     1. Universul nostru nu este static

Fizica cuantică a demonstrat că absolut totul vibrează. Orice atom divizat în părţi din ce în ce mai mici, dincolo de nivelul de quark, este doar energie pură aflată într-o stare vibratorie. Unul dintre fizicienii care au pus bazele fizicii cuantice, Werner Heisenberg declara:
“atomul nu este un lucru (un obiect)! “
downloadAtomul este 99.9% spaţiu gol! Ceea ce am învăţat noi la şcoală, folosind desene frumoase şi organizate ale structurii atomului, s-a dovedit a fi fals.
De la Democrit încoace, modelul atomului a fost discutat, revizuit,  modificat de Dalton,  J. Jonah Jameson Thomson, Ernest Rutherford, Niels Bohr, Schrodinger şi Heisenberg, ajungându-se la teoria că noi nu putem cu adevărat şti traiectoria electronilor unui atom. Tot ceea ce se poate determina sunt nişte probabilităţi, anumite regiuni în care este posibil să existe aceşti electroni.
Diagrama prezintă distribuţii probabile pentru diferitele nivele de energie într-un atom de hidrogen.

probabilitate

Datorită acestor mişcări, atomii sunt permanent într-o stare vibratorie. Asta înseamnă că moleculele, fiind formate din atomi vibrează şi ele, apoi celulele trupului formate din molecule şi corpul nostru, alcătuit din celule, au în consecinţă, o anumită frecvenţă de vibraţie.
Si nu este vorba doar de trupul uman, acelaşi lucru se petrece în lumea minerală, cu pietrele şi pământul, sau în lumea plantelor şi a animalelor, chiar şi în lumile nevăzute nouă: gândurile, emoţiile, toate au o anumită frecvenţă de vibraţie. Totul vibrează.

     2. Interacţiunea vibraţională

Pentru a putea percepe ceea ce este în jurul nostru, e nevoie să avem o vibraţie compatibilă cu cea a lucrurilor care ne înconjoară.  Ochii noşti văd doar spectrul luminii vizibile, dar acesta este numai o mica parte din întregul spectru electro-magnetic:

Spectrul-electromagnetic
Credit imagine : http://scientia.ro

Nici urechea noastră nu aude toate sunetele care ne înconjoară, ci doar undele sonore ce au între 20 şi 20 000 de vibraţii pe secundă.
Aşadar percepţiile noastre sunt limitate şi depind de compatibilitatea dintre propria noastră vibraţie şi cea a lucrurilor sau energiilor exterioare. Cu cât vibrăm mai înalt, cu atât avem acces la o gamă mai complexă de interacţiuni cu mediul extern.
Lumea noastră fizică este o interpretare a oceanului de vibraţii în care ne aflăm, realizată de către simţurile noastre. Atenţie însă, interpretarea se realizează în funcţie de semnalul nostru vibrational personal. Acesta dictează cât acces avem la lumea vibraţională exterioară.
Realitatea fiecăruia dintre noi diferă pentru că depinde de ceea ce fiecare suntem capabili să percepem, să interpretăm vibrational! Acesta este unul dintr cele mai mari secrete din spiritualitate! Mulţi nu înţeleg cum poate fi adevărată acestă afirmaţie, atâta timp cât se pare că toţi vedem aceleaşi peisaje, aceleaşi caracteristici ale plantelor, animalelor, etc…
La nivel de umanitate, avem anumite convenţii pe care am fost de acord să le respectăm cu toţii pentru a nu trăi în haos total. Trupurile noastre sunt construite în jurul unei matriţe genetice şi moleculare standard, ADN-ul nostru este aproape identic, din acest motiv suntem “programaţi” să percepem lumea în mod similar (dar nu identic ! )

     3. Comunicarea vibraţională

Fiecare avem o anumită semnătură vibraţională. 
Putem percepe lucruri, emoţii, experienţe…  care se încadrează în gama noastră de frecvenţe. 
Tot ce este mai înalt ca vibraţie, rămâne inaccesibil nouă.
Si asta nu se referă doar la lucrurile fizice, la materie, ci şi la lumea ideilor, pentru că spuneam că totul vibrează. Există gânduri, emoţii, cuvinte, care au o frecvenţă înaltă, la fel cum există altele de o frecvenţă foarte joasă. Din acest motiv este nerecomandat să ne încrâncenăm să convingem pe altcineva de un lucru ce pentru noi este evident, pentru că acolo există o diferenţă de nivel vibrational. Nu spunem noi: “eşti pe altă lungime de undă”? :-) Dacă continuăm să dezbatem punctul celuilalt de vedere vom aluneca uşor - uşor în jos, către banda lui de frecvenţă, iar asta ne va extenua, ne va strica buna dispoziţie, “ne ieşim din Zen” :-)
De câte ori ne dorim să “lămurim o situaţie”, nu vom face decât să ne scufundăm în ea şi să ne coborâm vibraţia. 
Orice supărare, necaz, dezamăgire, iritare, îngrijorare, etc, căreia îi acordăm mai multă atenţie decât se cuvine (şi unde se îndreaptă atenţia noastră, pleacă şi energia noastră, da?) are potenţialul de a ne coborî vibraţia atât de mult, încât să ne schimbe punctul nostru personal de atracţie, să ne modifice semnătura vibraţională şi să atragă către noi persoane, evenimente, circumstanţe care să ne producă şi mai multă supărare, îngrijorare, etc ….
Epigenetica, ştiinţa care se ocupă de modul în care ADN-ul nostru este modificat de către mediul extern şi intern (gânduri, emoţii, credinţe, intenţii…) a demonstrat că  fericirea noastră depinde de propriile percepţii.
Dacă noi reuşim să înţelegem rostul unei experiente neplăcute din viaţa noastră, să o acceptăm, integrăm şi dizolvăm, atunci aceasta nu va mai avea nicio putere asupra noastră. Mai mult decât atât, trăind în acest ocean vibrational şi cunoscând faptul că propriile noastre gânduri şi emoţii sunt vibraţionale în esenţă, atunci începem să înţelegem cum de este posibil să influenţăm realitatea înconjurătoare prin vibraţia a tot ceea ce emitem (gând, emoţie, cuvinte rostite).
Universul răspunde întotdeauna la vibraţia pe care noi o transmitem, nu la cuvintele goale, la rugăciuni spuse mecanic.

     4. Schimbarea semnăturii vibraţionale

Dacă nu înţelegem faptul că Universul este vibrational, şi că proiectăm mereu în exterior o realitate ce corespunde propriei noastre vibraţii lăuntrice, avem tendinţa de a arăta cu degetul în exterior, catre alţii, considerându-i vinovaţi de nefericirea noastră. Si tare ne-am dori să îi schimbăm, să îi convingem să facă ce le spunem noi, pentru că “aşa e mai bine”.
Avem mereu control asupra semnalului vibrațional pe care îl trimitem în Univers. Dar nu avem niciodată control asupra semnalului emis de către altcineva, căci liberul arbitru al fiecăruia nu poate fi încălcat de absolut nimeni.
Cu toate acestea, e bine de ştiut că în momentul în care noi ne schimbăm semnalul transmis Universului, se modifică şi reacţia celorlaţi faţă de noi!! Emitem o altă vibraţie şi atunci vom atrage către noi, conform Legii Atracţiei, situaţii şi persoane care să rezoneze cu noua noastră frecvenţă, mai înaltă.
Cu toţii suntem conectaţi, în acest ocean invizbil şi subtil de vibraţii, orice acţiune a noastră propagă o undă către ceilalţi. Cu cât lucrăm mai mult cu propriile noastre emoţii, cu atât ne modificăm mai mult vibraţia personală şi contribuim la ridicarea vibraţiei întregii planete.
Există o scală a emoţiilor oferită de Araham – Hicks şi care ne poate dezvălui nivelul vibrational la care ne aflăm, în funcţie de emoţiile pe care le înţreţinem frecvent în noi.

SCALA EMOTIILOR - ABRAHAM

Cu cât suntem mai conştienţi de emoţiile noastre, cu atât realizăm mai clar la ce nivel de vibraţie ne aflăm. Cu toţii avem o abilitate înnăscută de a ne putea schimba modul în care simţim! Poate nu am ştiut, poate am crezut că e firesc doar să reacţionăm, să ne lăsăm pradă emoţiilor, însă acestă abilitate, ca oricare alta, poate fi învăţată, cultivată şi practicată, până ajunge o a doua natură. Iar când ajungi să hotărăşti singur cum vrei să te simţi, indiferent de circumstanţe, atunci poţi spune că eşti un om liber.

Ca de obicei, te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-aș mai putea ajuta în călătoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
sursa imagine titlu: Cameron Grey 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atracției și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2016
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro


Sursa:

joi, 5 septembrie 2019

Conectează-te cu Sinele Divin în mod evolutiv



Conectează-te cu Sinele Divin în mod evolutiv

Mesaj transmis de către un înger foarte evoluat prin intermediul Akasha:
Te salut cu respect,
Eu sunt un înger dintre cei care au abilitatea de a transforma codurile geneticii ale luminii în diferite cristale, fiind creat pentru a aduce armonia in difrite spatii dimensionale diferite din universuri, fiind un înger dintre îngerii foarte evoluați am contribuit la creația acestui pământ împreuna cu alți îngeri foarte evoluați cât și Creator.

Am fost împreună cu acest înger în universul lui, fiind condusă exact într-un loc de  unde puteai vedea cu ochii minții o mare de lumină galbenă în care era o piramidă absolut minunată, de un galben-alb foarte intens luminat, apropiindu-mă am observat cum aceasta lumină intensă se disipă lasându-mă sa văd cu exactitate cum arată acest loc de proveniență a îngerului ghid.
Piramida avea înscrieri diferite in exterior.
În interior era cald, plăcut, unde erau lumini de diferite culori foarte dense, îngerul transmițându-mi că acolo, în interior, este locul creației lor.
La intrebarea mea, cum să evoluez cât mai constructiv, am primit următoarele:
Odată cu coctarea vei ieși din dimensiunea din care provii, de aceea se impune ca în fiecare conectare să faci acest proces exclusiv pentru evoluție și nu pentru regres.
Se întâmplă ca mintea să te tragă în jos de aceea este necesar ca tu sa fii cât mai relaxată, să lași mintea în inima ta și să mergi în conectare corespunzător, condus de Sinele tău Divin și nu de mintea ta.
Întâi activezi Chakrele, activezi centri palmelor, picioarelor și capului, pornești Kundalini, cobori mintea în inimă astfel conectându-te cu Sinele tău într-un mod absolut corespunzător, cât mai pur și cât mai echilibrat pentru a evolua sigur, precis și constructiv, de fiecare dată în meditațiile tale și conectarea ta.
Aceasta lecție învaț-o și pune-o în practica pas cu pas și ea te va conduce acolo unde trebuie să fii.
Ești aici doar pentru evoluție, după care vei accede alte niveluri superioare sau inferioare în conformitate cu evoluția ta.
Totul este evoluție. Nu te pierde în labirinturi, coboară întotdeuna mintea în inima ta, du-te în inima ta plecând de acolo către conectare și evoluție, fiind 
sigur că în acest mod evoluția ta va fi în mod indubitabil și absolut, pozitivă.
Folosește respirația, deoarece este primordial a avea o respirație adâncă, relaxată pentru echilibrarea percepțiilor, o minte coborâtă în inima, un trup echilibrat, relaxat, va percepe toate detaliile esențiale și va accede dimensiunile evolutive cu exactitatea cuvenită.
Imaginează-ți cea mai înaltă treaptă evolutivă, acolo va trebui să ajungi pas cu pas și fiecare meditație a ta te va duce întra-colo.
Apropie-te de țelul tău, în mod pozitiv, cu iubire, claritate, puritate, inocență, exclusiv pe un drum de lumină care duce către ceea ce ești tu în esența ta.
De acolo de unde tu vii, întoarce-te în meditațiile tale la conștientizarea a ceea ce ești deoarece aceasta este important pentru tine pentru a te duce mai departe. Evoluția Sinelui fiind primordială pentru a merge cât mai departe, ajutându-l în acest sens, iar el te va ajuta pe tine să rămâi în echilibru și în tot ceea ce ai nevoie, să trăiești constructiv și pozitiv.
Te salut cu respect pe tine și pe sinele tău divin,
Eona Nivid.

sâmbătă, 31 august 2019

CELE 10 ETAPE DE CONECTARE CU SINELE DIVIN








CELE 10 ETAPE DE CONECTARE
CU SINELE DIVIN


Toate tradițiile spirituale sunt de acord, viața și noi, oamenii am fost facuți din iubirea atotcuprinzătoare a creativității divine. Dar, de cele mai multe ori, noi am pierdut memoria și contactul viu cu această iubire a creativității divine. Numai Sinele Superior din noi care păstrează încă acel contact.
Meditația ne ajută să reactivăm acest contact cu Sinele nostru Superior și Creativitatea Divină Creativă.
Sinele Superior este nemuritor și face parte din noi.
Este, de asemenea, sursa unor mari invenții, opere de artă, magie și minuni în viața noastră. Din această sursă obținem cele mai bune sugestii pentru o viață semnificativă și fericită prin intuiție.
Un contact prea puțin cu Duhul și Sinele Superior ne determină sa fim adesea egoiști având doar o satisfacție mandatară.
Iată pașii cum să vă conectați și să aveți o relație vie și conștientă cu creativitatea divină creatoare și Sinele vostru Superior:

      1. Iubirea de sine, credință și speranță.

Primul pas este să crezi sau să realizezi că ai un Sine Înalt cu care poți vorbi!
Apoi vei vedea cum în fiecare zi această conexiune se va îmbunătăți în tine deoarece vei lucra cu sârguință la ea și iți vei îndrepta atenția spre creșterea internă.
Fără aceste trei cerințe importante – iubirea de sine, credință și speranță, este dificil de a realiza ceva în viață, chiar și la nivel fizic.
Pentru creșterea internă, aceste trei calități sunt necesare.
Deci, obiectivul este de a intra în mod regulat în legătură cu Sinele Superior. Luați în considerare acest obiectiv în fiecare zi și urmăriți acest obiectiv viguros până când are loc succesul.
Acest lucru este cel mai bine realizat prin dialogul interior pe care să-l ai cât mai des posibil, dar încearcă cel puțin în fiecare dimineață și seară să meditezi, ca parte a sufletului și a igienei, pentru a vă obișnui acest contact regulat.
  
     2. Modifică-ți viziunea asupra lumii și programele vechi.

De obicei, am fost educați pentru a obține o viziune principală asupra materialismului, astfel încât rolul sinelui divin să fie neglijat.
Pentru a face contactul de zi cu tărâmul spiritual este posibil, avem nevoie de întregul nostru trup – care este conștiința noastră, subconștientul și super-conștiința Superconshesnes cum este numit în limba engleză; sinele nostru superior.
Această schimbare a viziunii asupra lumii este în concordanță cu scopul nostru. În activități și obiective importante, este necesar să se respecte regulile și legile naturii, astfel încât să se obțină rezultatele dorite. Aceasta este similar pentru a contacta cu succes Sinele superior.
Ar trebui să cunoști principiile, cunoștințele și înțelegerea corectă a realității spirituale pentru a avea succes. De aceea te uiți la scrierile Huna unde se detaliază extinderea și înțelegerea universului, aflând cum vei intra în legătură cu tărâmul fundamental al conștiinței tale, astfel încât să poți vedea în spatele iluziei realității materialiste.
  
     3. Singurătatea și tăcerea.

Ia în mod regulat timp în care ești complet singur cu tine. Este preferat un loc liniștit. În acest moment, stai liniștit fără așteptări. Nu vei face absolut nimic. Acest lucru se poate simți ciudat la început. Nu renunța! Astfel vei avea timp și spațiu pentru ați auzi vocea interioară. Acest lucru se mai poate întâmpla fie în timpul liniștit, fie și în evenimentele din zi. Va avea loc un eveniment sincron, cineva îți va spune exact. Trebuie să auzi (ar trebui să auzi), vei avea brusc un fulger de gândire. Toate marile genii ale istoriei au căutat în mod regulat această singurătate. Acum este timpul pentru tine, ar trebui să faci și asta.
  
     4. Meditația.

În meditație, lucrezi CA TU să domini gândurile și de asemenea, să începi a face curațenie în mintea ta, eliminând toate gândurile, care umple întotdeauna acel spațiu.
VEI CREA o navă pură – pentru Sinele Superior – pentru a o umple apoi. Urmărește-ți respirația, aceasta este o mare meditație și disciplină.
La fel ca atunci când pe fluxul de gândire te concentrezi pe unde pui țiglă, fără lipire, sau te poți concentra pe o flacără de lumânare. Îți poți imagina, de asemenea, o minge de lumină aurie sau mingii lumina care este în plexul solar și care intră în tot corpul cu energie și vindecare.
Există multe practici pe care le poți utiliza și studia.
  
     5. JURNAL.

Scrieți sentimentele, emoțiile, visele și perspectivele într-un jurnal în fiecare zi. Acest lucru te va ajuta în contact strâns cu adâncimea emoțională. Aici poti pune întrebări Sinelui Superior după care vei scrie mai târziu informațiile și răspunsurile.
Dacă faci acest lucru în mod regulat, vei vedea cu uimire că se conturează în jurnal un interesant mod de dezvoltare interioară.

     6. Dialogul intern.

Începe să stabilești un dialog interior cu Sinele tău superior.
Decide pentru următoarele 40 de zile să fii în contact regulat și în timpul zilei cu sinele tău superior. Întreabă-ți din nou sinele înalt pentru un nume cu care vrea să se adreseze. Spune sinelui tău superior: “Știu că ești acolo și vreau să te aud și să te cunosc mai bine. Te rog să începi să vorbești cu mine și să îmi conduci viața.
Nu-ți face griji dacă dialogul este complet unilateral la început. Amintește-ți, nu ai avut contact cu sinele tău zeci de ani.
Este nevoie de un timp pentru a îndepărta pânzele de păianjen. Fii perseverent cu această conversație ca și cum ai vorbi cu un vechi prieten.
Vorbeste-i, pune-i întrebări , spune-i despre ideile tale, aratăi speranțele și începe să ascultați răspunsurile. Ele vor veni!
Fii recunoscător și pozitiv față de sinele tău superior. În Huna este recomandat să trimiți mana – lumină și dragoste.
  
     7. Lecții de viață.

Vezi-ți viața ca pe o școală secretă pe care numai tu o știi.
Crezi că toată viața, evenimentele, situațiile și oamenii – sunt la fel de relevante pentru a afla exact ce trebuie să știi chiar acum.
Fii mai aproape de viață, ca și cum totul este conceput pentru ați face bine. Ori de câte ori se întâmplă ceva, bun sau rău, întreabă-te ce înseamnă lecția aceasta.
Chiar și oamenii și situațiile neprietenoase au apărut în mod deliberat pentru a vă ajuta devenind o provocare.
Când începe să vadă viața ca o dramă în care juca rolul principal, chiar dacă poetul încă scrie drama, rolul de sine va fi mai mare în viața sa și va deveni mai clar.

     8. Visele.

Înainte de a merge la culcare, meditează. Pune-ți o întrebare și așteaptă răspuns. Când te trezești, amintește-ți cât mai bine visul tău și scrie-l în jurnalul tău.
Dacă nu ești obișnuit să-ți amintești visele, este nevoie de timp și accentuare. Cu toate acestea, cu răbdare, vei începe să-ți amintiți visele și să primești răspunsuri de la Sinele tău superior.

      9. Atenție.

Când mănânci, fii conștient – că mănânci, când mergi, că știi că mergi.
Singurul moment real este acum. Trecutul a trecut pentru totdeauna, iar viitorul nu a început încă.
Astfel, eliberează-te de gânduri, griji, iluzii și așteptări.
Deci, te vei putea liniști de confuzia ta mentală pentru a rezolva ceea ce vine mai ales din trecut sau speculații despre viitor.
Acesta este modul în care creezi în mintea ta spațiu pentru a primi informații importante și pentru a fi cu Sinele tău superior.
  
     10. Răbdare.

Amintește-ți că ai petrecut întreaga viață fără Sursa ta Sinele.
Și nu ai fost conectat. De aceea este nevoie de timp pentru a învăța să restabilești contactul. Tot ceea ce merită ceva necesită timp și practică.
Fii vigilent și practică acești pași în fiecare zi și vei primi răspunsurile de care ai nevoie.
Amintește-ți, Sinele Suprem VREA să fie în contact cu tine.
Adevărul este să vorbim despre asta ca și cum cineva este separat de sinele său superior este de fapt contradictoriu.
Este o expresie a separației vieții reale a naturii tale interioare și exterioare în această civilizație patogenă. Dar poate vei observa că târziu când ai făcut conexiunea.
Sinele Superior esti TU.
Duo-ul real din spatele tuturor jocurilor EGO!
Așa că începe să-ți vorbiești! Este cea mai bună șansă de a te dezvolta, de a te elibera și de a deveni fericit. Este lucrul pentru care merită să trăiești.