Mai
 multe studii au arătat că energia emisă de unii oameni, care au atins 
un nivel avansat practicând meditaţie, depăşeşte nivelul uman normal de 
sute sau mii de ori. Vă prezentăm mai jos câteva studii pe această temă.
1.Nivelul undelor gama a depăşit capacitatea de măsurare
Studiul
 expertului în neurologie Richard Davidson, efectuat în 2004, cu privire
 la energia emisă de călugării tibetani în timp ce meditează a fost 
documentat de Universitatea Standford.
Davidson
 i-a testat pe unii dintre călugării mai avansaţi ai lui Dalai Lama, 
fiecare având între 15 şi 40 de ani de experienţă în practica de 
meditaţie. Acesta a măsurat undele gama emise de creierul lor cu un 
electroencefalograf (EEG), scanând şi testând creierul. Un grup de 
control format din 10 studenţi fără nicio experienţă anterioară în 
meditaţie a fost, de asemenea, testat după o săptămână de atrenament.
Undele
 gama sunt descrise ca fiind undele cu o frecvenţă foarte înaltă şi cele
 mai importante dintre undele electrice ale creierului. Pentru 
producerea lor este necesar ca mii de celule nervoase să acţioneze 
concomitent, la viteze foarte înalte.
Davidson
 a descoperit că la unii dintre călugări, în timpul meditaţiei, 
activitatea undelor gama era foarte puternică şi de o amplitudine mai 
mare decât oricare alt caz documentat în istorie. Mişcarea undelor a 
fost, de asemenea, mult mai bine organizată decât la voluntarii care au 
participat la test dar fără a avea experienţă în meditaţie.
S-a
 arătat că meditaţia putea să conducă la redistribuirea materiei cenuşii
 în creier şi să prevină pierderea acesteia, cu un impact pozitiv asupra
 mai multor funcţii mentale precum control emoţiilor, impulsurilor, 
gândurilor, şi mişcărilor. Aceasta se întâmplă deoarece nucleele 
ramificate ce controlează aceste funcţii sunt situate în interiorul 
materiei cenuşii.
2. Maeştrii de Qiqong emit unde infrasonice de 100 până la 1000 de ori mai mari decât nivelurile normle
Cultivarea
 minţii şi a corpului are efecte supranaturale profunde ce pot fi 
măsurate. În 1998, profesorul Lu Yanfang împreună cu alţi oameni de 
ştiinţă americani au efectuat cercetări pe maeştrii de qigong din China.
Qigong-ul
 este o practică străveche, ce cultivă energia nu doar prin exerciţiile 
meditative, ci şi prin îmbunătăţirea minţii şi a naturii inimii. Se 
spune că mintea şi corpul sunt inseparabile.
În
 cercetarea sa, Yanfang a constatat că maeştrii de qigong sunt capabili 
să emită rafale puternice de unde infrasonice, de 100 până la 1000 de 
ori mai puternice decât oamenii obişnuiţi.
Chiar şi începătorii aveau, după doar câteva săptămâni de practică, o energia infrasonică de cinci ori mai mare decât înainte.
Un
 studiu similar al Colegiului de Medicină Tradiţională Chineză din 
Beijing, publicat în 1988, a constatat că energia emisă de către maeştri
 de qigong poate fi măsurat parţial, ca unde infrasonice.
Ambele studii sunt detaliate de către Institutul China Healthways.
3. Călugării emit căldură atunci când alţii pot muri de frig
Într-un
 articol din 2002, publicat în Gazeta Universităţii Harvard, este 
descris un experiment realizat pe călugării tibetani din nordul Indiei.
Călugării,
 îmbrăcaţi cu haine subţiri, au fost închişi într-o cameră, la 
temperatura de 4 grade Celsius. Ei au intrat în starea de meditaţie 
profundă iar peste umeri le-au fost puse cearceafuri umede.
În
 aceste condiţii, o persoană obişnuită ar fi început să tremure 
incontrolabil iar scăderea temperaturii corpului ar fi putut duce chiar 
la deces, explică articolul.
Cu
 toate acestea călugării au rămas calzi, iar căldura corpului lor a 
uscat cearşafurile. Odată uscate, acestea erau înlocuite cu alte 
cearşafuri ude. Fiecare călugăr putea usca trei cearşafuri pe parcursul a
 mai multor ore.
Herbert
 Benson, care a studiat tehnica meditaţiei timp de 20 de ani, a declarat
 pentru Gazetă: “budiştii simt că realitatea în care trăim nu este cea 
finală. Putem pătrunde în altă realitate, care nu este afectată de 
emoţiile noastre sau de lumea cotidiană. Budiştii cred că această stare 
de spirit poate fi atinsă prin facerea de fapte bune şi meditaţie.”
El a declarat că temperatura emisă de corpurile lor era doar un efect secundar al meditaţiei.
Multe
 astfel de experimente au fost efectuate pe oameni care practică 
meditaţia şi s-a descoperit că unii sunt capabili să emane cantităţi 
mari de diferite tipuri de energie măsurabilă. Ei pot să-şi controleze 
metabolismul şi alte funcţii ale corpului.
4. Efectele vindecătoare sunt uimitoare
Mulţi
 practicanţi Falun Dafa, o practică străveche cunoscută de asemenea şi 
ca Falun Gong, au susţinut că au fost vindecaţi de boli cronice şi 
afecţiuni foarte serioase. Falun Dafa este o disciplină meditativă ce 
cultivă atât mintea cât şi corpul. Cele trei principipii fundamentale 
ale sale sunt: Adevăr, Bunătate şi Toleranţă.
Jurnalistul
 din domeniul medical Lara C. Pullen a intervievat câţiva practicanţi 
Falun Dafa, în anul 2000, pentru un articol publicat în CBS Health 
Watch.
Sen
 Yang, unul dintre intervievaţi, a povestit că la vârsta de 39 de ani a 
fost diagnosticat cu hepatită cronică. ”Un doctor mi-a spus direct – nu 
există nicio modalitate să-ţi vindecăm boala. O vei avea pentru tot 
restul vieţii”, i-a relatat acesta lui Pullen.
După
 ce a practicat Falun Dafa pentru un timp, a făcut un examen medical iar
 rezultatele tuturor celor 32 de teste erau normale, inclusiv cele cu 
privire la boala sa. 
Sursa:
http://ex-press.ro/energia-cultivata-prin-meditatie-dovedita-stiintific/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.