Gandeste Pozitiv ... Fii Informat: CUM POT SĂ GÂNDESC POZITIV

Vizualizari

Etichete !

miercuri, 2 iulie 2014

CUM POT SĂ GÂNDESC POZITIV





Majoritatea oamenilor se confruntă cu acest lucru. Ei nu îşi dau seama cât de uşor poate să fie să gândeşti pozitiv. Dacă eşti unul dintre cei care nu reuşeşte să gândească pozitiv continuă să citeşti acest articol. Dacă eşti unul dintre cei care reuşeşte să gândească pozitiv 24 de ore din 24 continuă să citeşti acest articol. Te va minuna şi te va face să te simţi extraordinar. Pentru că aici voi da câteva secrete despre gândirea pozitivă pe care nu o găsiţi în cărţi.

Ideal ar fi să gândiţi pozitiv 24/24. Dar acest lucru nu vă pare a fi un lucru posibil. De ce?

- Pentru că ceilalţi oameni mă invadează de gânduri negative
- Pentru că situaţiile prin care trec mă supără şi mă dezamăgeşte
- Pentru că nu sunt persoana care îmi doresc să fiu
- Pentru că nu sunt o persoană sănătoasă
- Pentru că am prea multă muncă
- Pentru că aşa îmi este destinul
- Etc etc etc

Scuze se găsesc cu sutele de mii. Dar cum ar fi să afli motivele pentru care nu gândeşti pozitiv. Adevăratele motive.

1. CONVINGERILE LIMITATIVE

Mintea este un instrument minunat pe care l-ai primit când ai venit pe Pământ şi care este conectat/ă cu tine non stop. Nu se poate să nu ai minte. Nu există să nu fi conectat cu mintea ta. Mintea este formată din două părţi: mintea conştientă (mintea ta) şi mintea subconştientă (mintea Universală). Convingerile limitative vin din mintea subconştientă la comanda minţii conştiente. Ai văzut că oamenii din jur îţi spun: “nu eşti bun de nimic, nu vei reuşi, nu te mai strofoca, ce îţi doreşti este imposibil.” Iar mintea conştientă a dat comanda minţii subconştiente să execute acest program. Şi iată cum zi de zi îţi spui în sinea ta: “mama are dreptate, nu voi reuşi, este imposibil, nu am bani, nu am haine, nu am talent, nu am... nu am...” Mintea subconştientă îţi oferă exact ceea ce tu nu îţi doreşti pentru că ai apăsat butonul de comandă.” Dacă x, y, z a spus asta şi ei sunt mai experimentaţi ca mine, e clar că au dreptate şi nu pot să fac ce îmi doresc pentru că este un lucru imposibil.” Şi uite aşa, cu fiecare gând îţi măreşti mai mult convingerea până când ajunge să fie o sferă mare şi care să îţi acapareze întreaga minte. Astfel chiar dacă gândeştipozitiv nu vei reuşi să faci mare lucru până nu transformi sfera într-o convingere pozitivă. Gândul este energie. Gândul este mişcare. Gândul este real. Gândul îţi transformă viaţa. Gândul îţi conduce viaţa.
Sunt persoane care reuşesc să stea în meditaţie fără să gândească şi să fie doar ei cu adevărat. Ce înseamnă a nu gândi? A sta în linişte. A fi doar tu. A simţi şi atât. Pentru asta este nevoie de practică. Mintea odată ce îşi repetă programele la modul automat are nevoie de repetiţie pentru a pune un alt program să ruleze.

2. NERĂBDAREA (INCAPACITATEA DE A LĂSA TIMP CA LUCRURILE SĂ SE ÎNTÂMPLE)

Majoritatea oamenilor consideră că afirmaţiile pozitive sunt nişte aberaţii. Ei nu cred că repetând un lucru de câteva ori acel lucru se va schimba şi vor avea o gândire pozitivă. Este foarte uşor să schimbi o afirmaţie doar atunci când ai şi sentimentul de a fi adevărat ceea ce spui. Atâta timp cât repeţi fără sentimente şi fără să crezi în ce spui este un timp irosit. Poţi să faci mii de afirmaţii dar dacă nu le oferi vibraţia (adică emoţia) necesară nu se va schimba nimic în viaţa ta. Acest lucru l-ai citit în mii de cărţi şi l-ai auzit de multe ori. Şi totuşi teîntrebi “Cum pot să simt ceea ce afirm?”.

Există două căi. Dacă eşti o persoană vizuală şi kinestezică (adică poţi să simţi şi să vezi uşor ce este în jurul tău), atunci nu ai probleme mari în a simţi ceea ce vezi. Însă dacă eşti o persoană care crede doar în ceea ce vede iar acum realitatea îţi arată că nu este aşa, poţi să faci asta într-un mod foarte simplu. Îţi aduci aminte, retrăieşti un moment în care ai fost foarte fericit/fericită şi continui să trăieşti în aceea stare de atunci. Poţi să îţi aminteşti cât de minunat te-ai simţit în ultima vacanţă pe care ai avut-o sau atunci când ai fost în compania unor persoane minunate sau atunci când ai avut succes. Stai în starea aceea minunată şi retrăieşte-o acum în fiinţa ta. Apoi afirmă încet ceea ce îţi doreşti să obţii. Poate îţi doreşti mai mulţi bani, o relaţie minunată de iubire sau orice altceva îţi doreşti. Simte aceea stare şi repetă în gând imaginându-ţi că deja ai acel lucru. Deja eşti acolo unde îţi doreşti să fii. Deja ai ceea ce îţi doreşti să ai. Totul deja s-a îndeplinit. Simte emoţia fericirii, a entuziasmului. Fă asta de câteva ori pe zi când îţi aduci aminte sau când iei o pauză de la munca pe care o faci. Când faci mâncare sau curăţenie. Când eşti relaxat/ă şi vrei să adormi. Când te trezeşti fă acest exerciţiu din nou.

Dacă eşti o persoană auditivă, (adică totul se bazează pe auz, pe sunete, pe muzică) atunci fă acelaşi exerciţiu dar în mintea ta auzi cuvintele pe care doreşti să le auzi. De exemplu, dacă îţi doreşti să promovezi la muncă, închide ochii şi auzi pe şeful tău cum îţi spune:felicitări! Ai promovat! Eşti un angajat foarte bun. Eşti cel mai bun dintre angajaţi.Încearcă apoi să te feliciţi tu pe tine în dialogul interior pe care îl ai şi să îţi spui: Bravo! Ai reuşit! Te felicit! Eşti extraordinar! Aşa cum asculţi de vocea ta când îţi spune că nu reuşeşti şi că eşti un incapabil aşa poţi să asculţi şi de o voce care să-ţi spună că ai reuşit în viaţă.

Acest exerciţiu în care îmbini starea de fericire din trecut şi imaginea creată pe care doreşti să o trăieşti este unul dintre cele mai eficiente exerciţii care repetate, te aduc în starea de a avea viaţa dorită.

3. CEEA CE SPUN ALŢII

Majoritatea oamenilor cred în ceea ce spun ceilalţi. Dacă vine cineva la tine să îţi spună anumite fantezii ale lui şi tu crezi în ceea ce spune aceea persoană, atunci singur îţi induci în subconştient credinţe false. Fiecare om are propria lui realitate. Fiecare om crează. Fiecare om are adevărul propriu. Fiecare om trăieşte pe baza experienţelor lui. Nimeni nu seamănă cu tine. Nimeni nu poate avea exact aceleaşi experienţe ca şi tine. Asemănătoare da. Dar nu exacte. Orice citeşti, orice auzi, orice vezi prima dată trece-o prin inima ta. Când asculţi ceva sau citeşti, opreşte-te şi vezi ce spune sufletul tău. El se va exprima prin emoţia pe care ţi-o oferă. Emoţia este una de bucurie, fericire, iubire, linişte? Atunci înseamnă că informaţia rezonează cu tine. Dacă simţi neîncredere, nelinişte, teamă, frică, ruşine, vină, mânie, atunci informaţia nu rezonează cu tine şi asta pentru că s-ar putea să existe anumite credinţe care să blocheze aceea informaţie. De exemplu, un om sărac care toată viaţa a muncit din greu pentru bani, nu va rezona foarte uşor cu “munca uşoară îţi aduce venit substanţial mai mare, tot ce trebuie să faci este să vezi că deja ai obţinut ce ţi-ai dorit şi munca va veni la tine ca şi o distracţie.” Cu siguranţă că acest lucru l-ar indigna pe om şi s-ar simţi rău. Asta pentru că, convingerea lui era că munca trebuie să fie grea şi cu sudoarea frunţii. Dar, iată că sunt şi oameni care au demonstrat că nu s-au stresat niciodată şi au obţinut venituri de milioane de dolari.



După ce ai identificat de ce nu poţi să gândeşti pozitiv, am să îţi arăt cum poţi să gândeşti pozitiv. Tot ce trebuie să faci.


1. ALEGE SĂ GÂNDEŞTI POZITIV

Primul lucru pe care îl ai de făcut este să alegi să gândeşti pozitiv. Spune-ţi ţie: eu aleg să gândesc pozitiv, aleg să văd în toate situaţiile vieţii mele lucrurile pozitive şi reuşesc să o fac! Alegerea este primul pas.

2. ASCULTĂ INFORMAŢII POZITIVE

Încarcă-te cu informaţiile pozitive de pe internet. Citeşte articole despre gândirea pozitivă, citeşte cărţi despre schimbarea şi transformarea vieţii. Fă tot ce îţi stă în putere ca să îţi obişnuieşti mintea cu informaţiile pozitive.

3. IA O SĂPTĂMÂNĂ DE PROBĂ

Ce se poate întâmpla dacă timp de o săptămână aleg să mă gândesc doar la lucrurile frumoase din viaţa mea? Oare ce se întâmplă? Mă simt mai bine sau mă simt tot la fel? Încearcă o săptămână să faci asta. Observă ce se întâmplă.

4. FII PRINTRE OAMENI POZITIVI

Stând cu oamenii pozitivi te vei încărca de pozitivitate şi în plus vei afla şi secretele lor. Cum au ajuns aşa, ce au făcut, ce vor să facă mai departe. Vorbeşte cu ei şi cere-le sfatul.

5. ANTRENEAZĂ-TE MENTAL 

Ştii foarte bine ca un corp sănătos are nevoie de exerciţii fizice. La fel şi mintea ta are nevoie de antrenament. Cel mai simplu antrenament mental pentru gândirea pozitivă este să te joci cu imaginile pe care le vezi în mintea ta. Vizualizează creativ.

Am să îţi dau un exerciţiu valoros pe care dacă îl faci zi de zi vei observa diferenţele din viaţa ta trecută şi acum.

Gândurile de azi creează viaţa de mâine. Fiecare gând se măreşte cu fiecare concentrare pe care o ai faţă de acel gând. Exerciţiul acesta este pentru gândirea pozitivă. Îţi doreşti să gândeşti pozitiv şi iată ce poţi să faci.

Gândeşte-te la un lucru care îţi place foarte mult. De exemplu îţi place să mănânci ciocolată sau îţi place să priveşti marea sau îţi place să stai cu prietenii. Imaginează-ţi ceea ce îţi place şi priveşte aceea imagine cu mult drag şi cu multă bucurie de câte ori poţi pe zi. Chiar şi de 20 de ori pe zi dacă se poate. Adu-ţi în minte aceea imagine de câte ori îţi aminteşti.

Astfel îţi antrenezi mintea să gândească pozitiv. Gândindu-te la lucrurile care îţi plac, îţi creşti vibraţia şi vei rămâne în starea pozitivă o zi întreagă.

Îţi doresc să ai o minte pozitivă în fiecare moment al vieţii tale. Te îmbrăţişăm cu mult drag, ADIR şi echipa Mesaje Celeste.




Sursa:
http://mesajeceleste.blogspot.ro/2014/07/cum-pot-sa-gandesc-pozitiv.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.