Cui serveste coruptia?

Marea problema a comunitatii noastre, recitata in forma ei cea mai speculativa de intelectualii de stat, indiferent de optiunea politica, sau in fapte de catre mass-media, este coruptia. Si solutia cum sa nu fie atunci zornaitor de evidenta, aceasta se cere distrusa, evaporata, extirpata, se reclama un razboiu’ neostoit impotriva ei. Cu toate acestea, pana si un elev de clasa a VIII-a stie din orele de matematica ca solutia nu este totuna cu problema, ca solutia este o metoda de rezolvare si ca raportul dintre acestea nu este intotdeauna atat de simplu.

Poate si de aceea cruciada impotriva coruptiei este castigata nu atat de “soldatii” institutiilor statului, cat de flasnetarii jurnalismului: ca si cum zgomotul ar fi justa masura a unui razboi. Insa daca mersul societatii de drept si mersul coruptiei de fapt tot sunt presupus opuse, sa vedem care este forma acestei opozitii ireconciliabile. Nu ne dorim sa punem capat unei discutii vechi, la noi, ca pacatul originar. Pur si simplu vrem sa aducem in discutie conceptul prin care decidem din capul locului, cu forta mistica a puritatii morale, un fenomen complex.

Sistem Formal – Sistem informal

Sa presupunem ca, in general, regimul formal al unei societati (statul sub orice ipostaza politica) functioneaza sub impulsul unor referinte taxonomice (individul = munca, sanatate, taxe) si juridice (tipologii ale actiunilor permise/nepermise). Il denumim formal in masura in care cetatenii care ocupa diverse locuri in sistemul administrativ, juridic etc. sunt certificati in masura competentei raportate la nivelul de pregatire statuat de acel sistem si de eficienta “locala” ceruta de postul respectiv. (Acelasi algoritm se aplica si in cazul mediului particular, numai ca eficienta are sensuri economice specifice.) In felul acesta, arbitraritatea sistemului formal asigura un maxim de echitate sociala fata de distributia locurilor de munca si o perspectiva integratoare de sens social in privinta masei de indivizi pe care o gestioneaza. Se pare ca regimul acesta functioneaza pe barba lui doar in cateva state occidentale, cum ar fi spre exemplu Franta si Germania. Dar nu aici ne vom opri.

Exista insa si un sistem informal, cel al binecunoscutelor pile, cunostinte si relatii, al nefericitului nepotism, care laolalta scurtcircuiteaza sistemul formal. In consecinta, logica denuntului (morala) acestui sistem informal este privit ca un joc destinat a fi impotriva jucatorilor, in sensul in care, totul se petrece fie: a) ca si cum din interiorul celui formal, cel informal, ascensional si paralizant vine sa ii ocupe vederea, vointa si cunoasterea ca o boala ce irumpe gratie lentorii sistemului sau imunitar (juridic); b) ca si cum, sistemul informal ar fi ceva cocotat, care se adauga exterior celui natural, o aditie parazitara. In pofida acestor tentative explicative, se pare ca problema (coruptia) atesta, in cazul nostru, o coabitare de mare sarbatoare, o simbioza stranie si pentru cele mai intelegatoare minti.

Functia sociala a sistemelor

Paradoxal, ambele sisteme lupta, insa sub aceeasi deviza, caci daca am incerca sa distingem o regula de actiune pentru fiecare in parte (ce functie indeplinesc) avem in atentie faptul ca ambele sunt “sisteme” in masura in care structureaza, regularizeaza, faciliteaza practica traitului in comun. Adica, ambele au in atentie acel ceva si prin intermediul caruia traim impreuna. In cazul celui formal, vorbim de legi sau norme administrative; in cazul celui informal, de practica“spagii” (bacsis, mita, spert).

Ce inseamna a fi intr-un stat formal? Inseamna a observa dupa efectele produse acel ceva ce ne afecteaza pe toti in egala masura, cum ar fi o decizie a guvernului, sa spunem. Efectele, in cazul celui informal, sunt extinderea practicii ca necesitate sociala. De ce ar fi asa? Simplu, deoarece ”practica spagii” apare ca o corectare a sistemului formal, in masura in care regulile acestuia sunt adresate discretionar unei anumite caste de privilegiati.

In consecinta, regula trebuie sa fie comuna in sensul in care comunul este vazut astfel ca ceea ce este al tuturor fara a fi al nimanui. Din aceasta perspectiva, regula care functioneaza in cadrul sistemului informal este un adaos necesar in masura in care regulile primului nu faciliteaza decat posibilitatea salariului minim care este neindoielnic un etern post negru (ah, virtutile teologice ale sistemului nostru formal !). Mediul privat isi insuseste acest minimum divin garantat de stat si il salta in masura in care stii unde sa debarci in campul muncii (faci informatica si nu matematica).

Coruptia = echitate sociala la purtator

Sa revenim, insa. Regula spagii in cazul sistemului informal suplineste in prima instanta si cel mai adesea mersul stramb al celui formal. Insa pentru a vorbi de suplinire e cumva nevoie sa proiectam locul istoric in care acest sistem informal a constituit un reazem celui dintai, ca un frate nedorit si necesar in egala masura. Nu o putem numi simplu mostenirefiindca nu intelegem in ce masura ar explica ceva, - si nici problema politica ce si-ar gasi rezolvarea printr-un simplu gest de prestidigitator juridic. Pentru a nu regresa prea mult, putem sa gasim locul in care cele doua ies cel mai bine la suprafata, istoria acestui pact secret dintre sistemul formal si cel informal trebuie depistata in comunismul insurubat de ocupatia sovietica.

Sa facem un mini-decupaj pentru a puncta esentialul: alimentara ceausista. Adica, spatiul de prezenta al alimentelor, insa prin excelenta doar un spatiu. Alimentele erau in alta parte, circulau in furnicarul relational ca un soi de capital de contrabanda. Circulau “pe sub mana” in sensul in care un sistem informal incropit, in pofida politicii oficiale, tinea pana la urma pe picioare paunul abstract al societatii romanestii – comunismului multilateral dezvoltat stiintific si rational (in practica, din ratiune nu a mai ramas decat ratia, cam atat despre excursul privind metoda de a trai in societatea fara exploatare). Fara spaga nu puteai supravietui, prin urmare fara ea sistemul formal nu putea sa faca nimic. Daca regula formala lucra in gol, cea informala era o forma de echitate sociala repusa in calcul in mod personal si nu in vederea tuturor, iar din consecintele ei morale nefaste se bucura partidul. Extinsa, ii afecta pe toti, insa de fiecare data doar la singular - supravietuiai in familie si in contul ei.

Departe si Aproape

In cazul regimului formal, principiul este unul al distantei in sensul in care te orientezi in functie de o regula de actiune si nu in functie de o vecinatate anume. Fata de descrierea ideala a sistemului formal, sistemul comunist (formal) sarea pur si simplu calul pentru ca nu dadea doi bani pe comunitate, el facea doar socialism asa cum ”dacii faceau doar libertate” si vechi grecii doar dragoste. Regula nu ajuta cu nimic fiindca sfarsise in a nu mai fi pentru noi, iar spaga devenise deja motorul ce tinea pe drum carcasa inutila a sistemului. Principiul dupa care functiona sistemul informal era unul al proximitatii, in sensul in care celalalt e mereu unul de-al casei. Cele doua sisteme coabitau, cu toate ca sistemul formal era cel costisitor, el antrenand seriile infinite de practici ale “mitei”. Cat se poate de cinic, egalitatea era insa tocmai in aceasta piata a relatiilor caci nu banii importau, nu ei aveau importanta, ci produsele. Puteai schimba orice cu orice, moneda de schimb fiind cu totul si cu totul de natura practica (schimbai suruburi pe cascaval). In concluzie, coruptia nu se situa ca un rau absolut, ca opozitie ferma; dimpotriva, ea a constituit un supliment necesar, un mod personal de a califica echitatea sociala in lipsa unuia formal, care il ignora pur si simplu.

Aici, Acum

Tranzitia nu ne-a scapat de aceasta tensiune insa i-a modificat functionalitatea. ”Mita” este inca prezenta fiindca functia formala a statului lucreaza in cazul nostru, al tuturora cu aceeasi precizie cu care sistemul ptolemeic lucra pentru mintea lui Galilei.

Si astazi, sistemul formal e pe langa, e asemenea autostrazilor hasurate doar pe mapa. Acesta nu mai poate fi suplinit prin cel informal, cu toate ca aidoma fratelui sau vitreg comunist traieste tot datorita acestuia. Insa ce e ciudat e ca acest sistem informal a cunoscut o diviziune. “Sarantocii” nu pot spune ca sistemul informal mai poarta marca echitatii sociale in masura in care ceea ce primesc prin regimul “mitei” adauga prea putin la salariul brut si, in plus, schimbul de bunuri a disparut (poti sa-ti faci o colectie de suruburi, cascaval ciu-ciu). O alta problema e limitarea categoriilor incluse in acest sistem informal. Fie se limiteaza la anumite servicii (cum ar fi cele medicale), fie se refera la beneficiari reali, care sunt acum at the top of food chain: Aristocratia de partid. Odata cu acestia, vorbim despre devenirea oficiala a sistemului spagii, capturarea si protectia sa politica. In loc ca sistemul formal sa scurtcircuiteze aceasta practica, sa-l substituie, prin intermediul triburilor politice este facuta, dimpotriva, proprietate de partid. Sistemul informal, in cazul acesta din urma, nu mai suplineste nimic, nu mai cunoaste nici o forma de echitate sociale - e un spirit care ii bantuie doar pe cei care au numarat ”oule lui x-ulescu” al oricarui partid. Un spectru bantuie Romania, nu?

Sursa:

http://gandeste.org/general/cui-serveste-coruptia/43230