Gandeste Pozitiv ... Fii Informat: In dorul meu de Dumnezeu

Vizualizari

Etichete !

duminică, 6 aprilie 2014

In dorul meu de Dumnezeu





În dorul meu 
de Dumnezeu


“În dorul meu de Dumnezeu
Te-am căutat mereu, mereu,
Dar lumea toat-am colindat,
Și-n sânul ei nu Te-am aflat.

Și-n dorul meu de Dumnezeu,
Plângând, Te căutam mereu;
Căci duhul meu dorea odihnă
Și negăsind-o n-avea tihnă.



Te-am căutat în avuții,
În haine bune, în bogății,
Și-n școli înalte eu Te-am căutat,
Dar Doamne, nu Te-am mai aflat…

Și ostenit am plâns din greu,
Și zi și noapte, tot mereu,
Dar nimenea nu m-a-nțeles,
De ce plângeam așa de des.



Tăcut, priveam adeseori,
Spre lună, soare și spre nori…
Apoi cătam mai sus, spre stele,
Și le-ntrebam așa pe ele:
“O, nu cumva îmi sunteți voi Stăpânul meu?”,
Iar ele-apoi mă-ncredințau mereu, mereu,
Că “nu-ți suntem noi Dumnezeu!
Ci de voiești să-L întâlnești,





În tine numai să-L găsești!
În tine cată-L deci acum, iar nu în lume sau pe drum”.
Și-am plâns atunci de bucurie, și de-o nespusă veselie,
Căci nu știam, Stăpânul meu, Că-n mine-ncape DUMNEZEU !”







.

4 comentarii:

  1. Buna seara,
    Cui apartin aceste versuri minunate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt versuri cu autor necunoscut, am verificat provenienta lor, nu am gasit nicaieri pe internet sa fie semnate se un autor sau sa fie mentionat autorul.
      Versurile sunt fabuloase, exprima un adevar tinut secret de-a lungul sutelor (miilor) de ani, sunt mai presus de orice relogie care cu aroganta isi aroga asazisul drept (unele din ele) ca doar la ele (acele religii) se afla Divinitatea / Dumnezeu - adevarul.

      Ei na surpriza - Divinitatea este in fiecare din noi

      .........................
      ......Tacut, priveam adeseori,
      Spre luna, soare si spre nori…
      Apoi catam mai sus, spre stele,
      Si le-ntrebam asa pe ele:
      “O, nu cumva imi sunteti voi Stapanul meu?”,
      Iar ele-apoi ma-ncredintau mereu, mereu,
      Ca “nu-ti suntem noi Dumnezeu!
      Ci de voiesti sa-L intalnesti,

      In tine numai sa-L gasesti!…
      In tine cata-L deci acum, iar nu in lume sau pe drum”.
      Si-am plans atunci de bucurie, si de-o nespusa veselie,
      Caci nu stiam, Stapanul meu, Ca-n mine-ncape DUMNEZEU !”

      Da in mine, in tine, in fiecare fiinta de pe aceasta planeta ......
      Da ai auzit bine ... in fiecare fiinta de pe aceasta planeta ......

      Ștergere
  2. NAMASTE ! BUNĂ DIMINEAŢA PRIETEN DRAG ! Tot aşa am căutat şi eu pe Google cîteva versuri pe care le mai reţineam,dintro poezie a unui anonim dar care m-a mişcat şi din ale cărei versuri doar ultimele două le mai reţin,dar care se repetă la fiecare strofă şi sună cam aşa :
    "Cine dă lui îşi dă,taică
    Cine face,lui îşi face" mai exact ,în această poezie moralizatoare ,era vorba de un cerşetor al satului care nu-şi făcea prezenţa simţită decît în zile de mare sărbătoare. ÎN acel sat locuia o familie fooarte înstărită a cărei fiu obişnuia să vîneze.Şiîntro zi -de mare săbătoare- omul sărac a bătut şi la poarta acelor oameni bogaţi. Mama băiatului -bogat- deranjată la culme de bătăile insistente în poartă ,ştiind cine ar putea fi,a pregătit o pîinică pe care a pus multă otravă,zicîndu-şi că de acum încolo nu vor mai fi deranjaţi de cerşetor,şi a ieşit la poartă,deschizînd şi dîndu-i acea pîine . Omul a luat pîinea ,mulţumind aşa -CINE DĂ LUI ÎŞI DĂ TAICĂ ,CINE FACE LUI ÎŞI FACE- şi a plecat mai departe adunînd în trăistuţa lui toate merindele care i se oferiseră de către săteni. Vremea a trecut şi uitate fiind toate acestea întro seară de toamnă fiul vînător făcîndu-i-se foame de atîta hălăduială şi vînat .văzînd la marginea satului o cocioabă sărăcăcioasă s-a gîndit că n-ar fi rău să ceară o coajă de pîine şi un strop de apă celor de acolo. Cerşetorul a ieşit auzind strigătul tînărului vînător călare pe un cal arătos şi cu dragă inimă i-a dat o pîinică şi un urcior de apă tînăruluiu,din puţinul lui.Nici nu a ajuns bine la poarta casei voinicul vînător că o durere cumplită i-a cuprins măruntaiele şi cu un ultim efort a stirgat către mama sa care auzindu-i disperarea s-a repezit către fiu,întrbîdu-l care-i cauza suferinţei lui. N-a mai apucat tînărul să zică decît că a mîncat un boţ de pîine din ceea ce-i dăduse cerşetorul satului,după care sfîrşit a căzut din crupa calului. În urechile femeii adînc îndurerată de pierderea unuicului său fiu răzbătea : "CINE DĂ LUI ÎŞI DĂ TAICĂ.....CINE FACE LUI ÎŞI FACE.......
    Tare mult aş vrea ca ,dacă cineva cunoaşte aceste versuri să mi le trimită şi mie. Cu recunoştinţă şi adîncă învăţătură mulţumesc ţie DRAG PRIETEN ÎNTRU DESĂVÎRŞIREA NOASTRĂ SPRE DUMNEZEIASCA LUMINĂ !

    RăspundețiȘtergere
  3. Poezia aparține părintelui Ioanichie Balan de la Mănăstirea Sihăstria. Se găsește în volumul Versuri duhovnicești. Poeziile sunt scrise în timpul pribegiei de după aplicarea decretului 410/1959,sper că nu am greșit anul, când au fost dați afară călugării din manastiri.

    RăspundețiȘtergere

Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.