Gandeste Pozitiv ... Fii Informat: In dorul meu de Dumnezeu

Vizualizari

Etichete !

duminică, 6 aprilie 2014

In dorul meu de Dumnezeu


“In dorul meu de Dumnezeu
Te-am cautat mereu, mereu,
Dar lumea toat-am colindat,
Si-n sanul ei nu Te-am aflat.

Si-n dorul meu de Dumnezeu,
Plangand, Te cautam mereu;
Caci duhul meu dorea odihna
Si negasind-o n-avea tihna.



Te-am cautat in avutii,
In haine bune, in bogatii,
Si-n scoli inalte eu Te-am cautat,
Dar Doamne, nu Te-am mai aflat…

Si ostenit am plans din greu,
Si zi si noapte, tot mereu,
Dar nimenea nu m-a-nteles,
De ce plangeam asa de des.



Tacut, priveam adeseori,
Spre luna, soare si spre nori…
Apoi catam mai sus, spre stele,
Si le-ntrebam asa pe ele:
“O, nu cumva imi sunteti voi Stapanul meu?”,
Iar ele-apoi ma-ncredintau mereu, mereu,
Ca “nu-ti suntem noi Dumnezeu!
Ci de voiesti sa-L intalnesti,





In tine numai sa-L gasesti!
In tine cata-L deci acum, iar nu in lume sau pe drum”.
Si-am plans atunci de bucurie, si de-o nespusa veselie,
Caci nu stiam, Stapanul meu, Ca-n mine-ncape DUMNEZEU !”







.

3 comentarii:

  1. Buna seara,
    Cui apartin aceste versuri minunate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt versuri cu autor necunoscut, am verificat provenienta lor, nu am gasit nicaieri pe internet sa fie semnate se un autor sau sa fie mentionat autorul.
      Versurile sunt fabuloase, exprima un adevar tinut secret de-a lungul sutelor (miilor) de ani, sunt mai presus de orice relogie care cu aroganta isi aroga asazisul drept (unele din ele) ca doar la ele (acele religii) se afla Divinitatea / Dumnezeu - adevarul.

      Ei na surpriza - Divinitatea este in fiecare din noi

      .........................
      ......Tacut, priveam adeseori,
      Spre luna, soare si spre nori…
      Apoi catam mai sus, spre stele,
      Si le-ntrebam asa pe ele:
      “O, nu cumva imi sunteti voi Stapanul meu?”,
      Iar ele-apoi ma-ncredintau mereu, mereu,
      Ca “nu-ti suntem noi Dumnezeu!
      Ci de voiesti sa-L intalnesti,

      In tine numai sa-L gasesti!…
      In tine cata-L deci acum, iar nu in lume sau pe drum”.
      Si-am plans atunci de bucurie, si de-o nespusa veselie,
      Caci nu stiam, Stapanul meu, Ca-n mine-ncape DUMNEZEU !”

      Da in mine, in tine, in fiecare fiinta de pe aceasta planeta ......
      Da ai auzit bine ... in fiecare fiinta de pe aceasta planeta ......

      Ștergere
  2. NAMASTE ! BUNĂ DIMINEAŢA PRIETEN DRAG ! Tot aşa am căutat şi eu pe Google cîteva versuri pe care le mai reţineam,dintro poezie a unui anonim dar care m-a mişcat şi din ale cărei versuri doar ultimele două le mai reţin,dar care se repetă la fiecare strofă şi sună cam aşa :
    "Cine dă lui îşi dă,taică
    Cine face,lui îşi face" mai exact ,în această poezie moralizatoare ,era vorba de un cerşetor al satului care nu-şi făcea prezenţa simţită decît în zile de mare sărbătoare. ÎN acel sat locuia o familie fooarte înstărită a cărei fiu obişnuia să vîneze.Şiîntro zi -de mare săbătoare- omul sărac a bătut şi la poarta acelor oameni bogaţi. Mama băiatului -bogat- deranjată la culme de bătăile insistente în poartă ,ştiind cine ar putea fi,a pregătit o pîinică pe care a pus multă otravă,zicîndu-şi că de acum încolo nu vor mai fi deranjaţi de cerşetor,şi a ieşit la poartă,deschizînd şi dîndu-i acea pîine . Omul a luat pîinea ,mulţumind aşa -CINE DĂ LUI ÎŞI DĂ TAICĂ ,CINE FACE LUI ÎŞI FACE- şi a plecat mai departe adunînd în trăistuţa lui toate merindele care i se oferiseră de către săteni. Vremea a trecut şi uitate fiind toate acestea întro seară de toamnă fiul vînător făcîndu-i-se foame de atîta hălăduială şi vînat .văzînd la marginea satului o cocioabă sărăcăcioasă s-a gîndit că n-ar fi rău să ceară o coajă de pîine şi un strop de apă celor de acolo. Cerşetorul a ieşit auzind strigătul tînărului vînător călare pe un cal arătos şi cu dragă inimă i-a dat o pîinică şi un urcior de apă tînăruluiu,din puţinul lui.Nici nu a ajuns bine la poarta casei voinicul vînător că o durere cumplită i-a cuprins măruntaiele şi cu un ultim efort a stirgat către mama sa care auzindu-i disperarea s-a repezit către fiu,întrbîdu-l care-i cauza suferinţei lui. N-a mai apucat tînărul să zică decît că a mîncat un boţ de pîine din ceea ce-i dăduse cerşetorul satului,după care sfîrşit a căzut din crupa calului. În urechile femeii adînc îndurerată de pierderea unuicului său fiu răzbătea : "CINE DĂ LUI ÎŞI DĂ TAICĂ.....CINE FACE LUI ÎŞI FACE.......
    Tare mult aş vrea ca ,dacă cineva cunoaşte aceste versuri să mi le trimită şi mie. Cu recunoştinţă şi adîncă învăţătură mulţumesc ţie DRAG PRIETEN ÎNTRU DESĂVÎRŞIREA NOASTRĂ SPRE DUMNEZEIASCA LUMINĂ !

    RăspundețiȘtergere

Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.