În cazul unei eventuale pătrunderi în organism a unui intrus, cunoscut și catalogat, se introduce în corp cu scop preventiv o parte atenuată din acel intrus sau chiar acel intrus (în cantitate redusă), pentru ca sistemul imunitar să reacționeze și să păstreze în memorie reacția sa inițială, putând astfel reacționa mai bine atunci când intrusul va fi prezent efectiv.
Aceasta este teoria
Prin vaccinare, medicina alopată a vrut să schimbe orientarea și să prevină. Cea mai blândă afirmație ar fi că n-a reușit, și că prin dorința de a include, măcar o dată, prevenirea în practica sa, medicina alopată a reușit o lovitură magistrală în direcția greșită.
Este mai mult ca sigur că sistemul vaccinărilor, care aduce sume importante laboratoarelor din întreaga lume, stă la baza diverselor afecțiuni care lovesc societatea ca urmare a slăbirii sistemului imunitar al indivizilor. Acest sistem imunitar, perturbat de diverse și repetate vaccinări, a sfârșit prin a-și pierde memoria și capacitățile potențiale.
Contrar a ceea ce se afirmă…
… şi se predă în general în şcoli, nu Louis Pasteur a fost inventatorul principiului vaccinării. Pasteur s-a remarcat prin aşa-zisa descoperire a vaccinului împotriva turbării sau antirabic. Cu mult înaintea lui, Jenner – un englez născut în 1749 şi decedat în 1823 – inaugurase practica vaccinărilor. Jenner observase că ciobanii care, în contact cu ugerul vacilor, contractaseră cowpox sau vaccină, o boală benignă, nu se îmbolnăveau niciodată de variolă. El s-a întrebat dacă nu cumva această vaccină transmisibilă de la vacă la om se transmitea şi de la om la om. El şi-a verificat ipoteza în mai 1796, când s-a prezentat la el o tânără văcăriţă care avea pe mână o leziune tipică de cowpox. Atunci a hotărât să inoculeze prin scarificare vaccina umană de la tânără unui băieţel de opt ani neatins de variolă. Două luni mai târziu i-a inoculat băieţelului variolă umană. Nu a apărut niciun semn al acestei boli îngrozitoare.
Astfel a fost pusă în evidenţă noţiunea de imunitate creată la un subiect atins de o maladie benignă faţă de o boală adesea mortală şi, prin aceasta, asemănarea dintre virusurile care aveau să fie izolate abia la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Aşa scrie în majoritatea enciclopediilor şi manualelor medicale
Ceea ce nu spun însă aceste lucrări este că deşi variola făcea ravagii (9% din populaţia Londrei a fost decimată în perioada 1731 – 1765), parlamentul englez a refuzat categoric să impună obligativitatea vaccinării, deşi i-a acordat lui Jenner, al cărui principiu de vaccinare antivariolică fusese aplicat în străinătate, o recompensă de 10 000 de lire sterline în 1803 şi o alta de 20 000 de lire în 1807. Se ştie că nimeni nu este profet în ţara lui.
Deşi metoda lui Jenner s-a răspândit foarte rapid pe continent, în Anglia ea a rămas literă moartă. De ce? După descoperirea sa, Jenner şi-a aplicat masiv metoda în străinătate. Însuşi Napoleon l-a decorat în mod public şi a fost considerat, ca şi Pasteur mai târziu, un binefăcător al umanităţii. Cu toate acestea, pare ciudat că Jenner nu şi-a vaccinat niciodată vreunul dintre copii, deşi la vremea aceea variola era foarte răspândită şi foarte temută. O altă versiune spune că el şi-a vaccinat totuşi fiul cel mare, care a murit apoi de tuberculoză. Jenner a crezut că era o consecinţă a vaccinării prin procedeul său şi de aceea nu i-a mai vaccinat niciodată pe ceilalţi copii ai săi. Unii autori pretind că s-a vaccinat el însuşi şi că acest lucru nu i-a reuşit deloc, fiindcă a avut o sănătate precară până la sfârşitul vieţii.
Dacă-i aşa, de ce – dacă Jenner gândea astfel – nu a declarat niciodată acest lucru în mod public? Fără îndoială, Jenner era mai preocupat de bani, de renume şi de onoruri decât de sănătatea indivizilor vaccinaţi.
Important de reţinut este că…
… vaccinarea antivariolică n-a fost niciodată impusă în Marea Britanie din 1796 până în 1979, dată la care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat că variola fusese eradicată în lume datorită vaccinării. Această atitudine a conducătorilor unei ţări în care a fost descoperit principiul vaccinării este cel puţin bizară! Între anii 1963 şi 1971, în Marea Britanie s-au înregistrat doar 145 de cazuri de variolă, adusă de cei care călătoriseră în Asia şi Africa.
E adevărat că s-a făcut o tentativă la Leicester, unde au fost vaccinaţi aproape toţi locuitorii. Însă epidemia din 1872 a produs atâtea cazuri de variolă, încât guvernul a renunţat la vaccinare şi a înlocuit-o cu măsuri profilactice. Epidemia de variolă din 1918 – 1919 din Filipine, a cărei populaţie a fost, începând cu 1905, cea mai vaccinată din lume, i-a lovit deopotrivă pe cei vaccinaţi şi pe cei nevaccinaţi, cauzând 145 317 cazuri de îmbolnăvire şi 63 434 de morţi. Mortalitatea cauzată de variolă a atins 65,3% în Manila, oraşul cel mai vaccinat din ţară, când fusese de doar 10% înainte de 1905. În 1947, în regiunea Savoia din Franţa, vaccinarea antivariolică a provocat moartea mai multor copii.
Astfel, pentru Jenner, principiul vaccinării se bazează pe ideea originală că este mai bine să previi decât să vindeci. Idee cu atât mai originală şi inovatoare cu cât medicina alopată, vreme îndelungată, nu s-a preocupat niciodată de prevenire, lucru lesne de înţeles. Medicul nu are niciun interes ca diversele afecţiuni să fie evitate: asta i-ar distruge însăşi materia primă pe care îşi exercită arta şi profesiunea generatoare de profituri. Dacă prevenirea ar deveni regulă generală şi, într-un interval de 20 de ani, de exemplu, afecţiunile obişnuite ar înregistra o scădere de 30%, medicina alopată ar fi ruinată. Ar trebui ca statul, cu alte cuvinte contribuabilii, să vină în ajutorul unei profesiuni ajunse la ananghie şi să acorde ajutoare bieţilor medici deveniţi şomeri.
Profiturile din spatele vaccinurilor
Pe de altă parte, vânzările în industria farmaceutică ar scădea considerabil, ceea ce ar genera o criză acută în privinţa locurilor de muncă. Conducătorii politici care, din punct de vedere economic, au legături cu această industrie, nu ar fi niciodată de acord cu o atare iniţiativă de prevenire a bolilor. Pe vremea lui Jenner, cunoştinţele de imunologie erau nule. Jenner şi cei care au continuat practica vaccinărilor sistematice au construit din temelii o teorie, plecând de la un fapt empiric (experimentul lui Jenner din mai 1796). Altfel spus, teoria a fost construită plecând de la o singură experienţă, prin urmare nu poate fi vorba despre un fapt ştiinţific. Ştiinţific înseamnă ceva care e verificat printr-o serie întreagă de experienţe realizate după un protocol bine stabilit. Însă experienţele de vaccinări intensive, repetate în anii care au urmat, nu au demonstrat legitimitatea practicii vaccinărilor. S-au produs extrem de multe accidente şi s-a stabilit clar că vaccinările antivariolice au făcut victime atât printre indivizii vaccinaţi, cât şi printre cei nevaccinaţi.
Citește continuarea aici.
Bibliografie: “Vaccinarea – eroarea medicală a secolului”, dr. Louis de Brouwer
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.