Supraviețuirea celui mai iubitor

            biolog Bruce Lipton

Poate că sunteți de acord cu expresia „puterea iubirii” ca fiind una nobilă, dar e posibil să nu credeţi că se potrivește acestor vremuri tulburi, când pare mai potrivită expresia „supravieţuieşte cel mai bine adaptat”. Oare n-avea dreptate Darwin când spunea că violenţa este esenţa vieţii? Oare nu violenţa este modul de existenţă al lumii naturale? Ce ziceţi despre toate documentarele cu animale care urmăresc alte animale, animale întinzând curse altor animale, animale ucigând alte animale? Oare oamenii n-au și ei o înclinaţie înnăscută către violenţă? Logica e următoarea: animalele sunt violente, oamenii sunt animale, prin urmare, oamenii sunt violenţi. Nu! Oamenii nu s-au căpătuit pe vecie cu un caracter competitiv înnăscut, la fel cum nu suntem căpătuiţi pe vecie nici cu gene care ne fac bolnavi sau violenţi.

Cimpanzeii, mamiferele cele mai  apropiate de oameni din punct de vedere genetic, oferă dovezi că violenţa nu este o parte necesară în sistemul nostru biologic. Bonobo, o specie de cimpanzei, creează comunităţi paşnice, conduse deopotrivă de masculi şi de femele. Spre deosebire de alţi cimpanzei, comunităţile de cimpanzei bonobo nu funcţionează după o etică bazată pe violenţă, ci pe una ce poate fi definită prin expresia „faceţi dragoste, nu război”. Când devin agitaţi, ei nu se angajează în lupte sângeroase, ci îşi epuizează energia negativă făcând dragoste.

Studii recente efectuate la Universitatea Stanford de către biologii Robert M. Sapolsky şi Lisa J. Share, au relevat că nici babuinii sălbatici, care se numără printre cele mai agresive animale de pe această planetă, nu sunt condiționați genetic să fie violenți. Într-un grup de babuini studiat îndelung, la un moment dat, masculii agresivi au murit de la carnea contaminată pe care au furat-o dintr-o groapă de gunoi pentru turişti. În urma morţii acestora, structura socială a grupului a fost reinventată. Cercetătorii au remarcat că femelele au ajutat masculii rămaşi, mai puţin agresivi, să dezvolte comportamente mai cooperante, care au dus la o comunitate foarte paşnică. În articolul apărut în Public Library of Science Biology, unde s-a publicat studiul de la Stanford, Frans B.M. De Waal, cercetător la Universitatea Emory, specializat în studiul cimpanzeilor, scria: „...chiar şi cele mai fioroase primate nu e obligatoriu să rămână aşa pentru totdeauna”.

Indiferent cât de multe documentare aţi văzut pe National Geographic, nu există niciun fel de imperativ de genul „lupul îl mănâncă pe lup”, care să fie obligatoriu pentru oameni. Noi ne aflăm în vârful lanţului trofic. Supravieţuirea noastră depinde de consumarea unor organisme inferioare nouă în ierarhie, însă nu suntem mâncaţi de ființe superioare nouă. Fără prădători naturali, oamenii sunt scutiţi să devină pradă – lucru care-i scuteşte şi de toată violenţa pe care o implică acest termen. Bineînţeles că asta nu înseamnă că oamenii sunt în afara legilor Naturii, pentru că, în cele din urmă, şi noi o să fim mâncaţi. Suntem muritori, iar după ce murim – să sperăm că după o viaţă lungă şi lipsită de violenţă – rămăşiţele noastre pământeşti vor fi consumate şi reciclate în mediul înconjurător. Oamenii aflaţi în vârful piramidei trofice vor fi devoraţi, în cele din urmă, de organismele situate cel mai jos în lanțul trofic – bacteriile. Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, este posibil să trăim o viaţă nonviolentă. În ciuda poziţiei noastre confortabile în lanţul trofic, noi suntem cei mai răi duşmani ai noştri. Mai mult decât orice alt animal, noi ne întoarcem împotriva noastră. Și animalele de nivel inferior se întorc uneori împotriva lor însele, dar întâlnirile cele mai agresive dintre membrii aceleiaşi specii se limitează la atitudini, sunete şi mirosuri ameninţătoare, şi nu provoacă moartea.

În populaţiile sociale – altele decât cele umane – cauza principală a violenţei în cadrul speciei este fie pentru procurarea apei şi a hranei necesare supravieţuirii, fie când e vorba de selectarea partenerilor, pentru perpetuarea speciei. Prin contrast, violenţa între oameni, atunci când are legătură directă cu asigurarea supravieţuirii sau cu alegerea partenerului, este relativ redusă. Cel mai adesea, violenţa umană e asociată cu achiziţia de posesiuni materiale care depăşesc necesarul pentru supravieţuire sau cu maltratarea copiilor şi a partenerilor de viaţă, comportament transmis din generaţie în generaţie. Și poate că cea mai răspândită şi mai insidioasă formă de violenţă umană este controlul ideologic. De-a lungul istoriei, mişcările religioase şi guvernele şi-au îndemnat mereu adepții și alegătorii la agresiune şi violenţă, pentru a-i elimina pe necredincioşi sau pe cei care au alte păreri.

Violenţa umană nu este nici necesară, nici o aptitudine „animalică” de supravieţuire, genetică şi înnăscută. Cel mai bun mod pentru a o stopa este să înțelegem că suntem fiinţe spirituale, care au nevoie de iubire în aceeaşi măsură în care au nevoie de hrană. Dar nu vom ajunge într-o nouă etapă a evoluţiei doar gândindu-ne la asta, la fel cum nu putem schimba viaţa copiilor noştri şi pe a noastră doar citind nişte cărţi. Alăturaţi-vă unor oameni care gândesc ca voi şi care lucrează pentru progresul civilizaţiei umane, înţelegând că supravieţuirea celor mai iubitori este singura atitudine etică ce poate să asigure o viaţă personală sănătoasă şi o planetă sănătoasă. Folosiţi inteligenţa celulelor pentru a propulsa omenirea cu o treaptă mai sus pe scara evoluţiei, acolo unde cei mai iubitori fac mai mult decât să supravieţuiască – ei prosperă.

Sursa: Bruce Lipton – Biologia credinței, Editura For You, 2008 

    Bruce Lipton – Puterea conștiinței (video cu subt.RO):

   Natură, educație și puterea iubirii :