Energia Gratuită, Cultul Excrocheriilor Și Noua Ordine Mondială
Vă prezentăm în acest articol, de această dată și alte informații decât cele cu care ne-am obișnuit. Nişte informaţii din culisele jocului de putere şi control mondial, ale căror maşinării şi perversiuni au încercat fără succes să-l "intimideze" într-o oarecare măsură şi pe dl. Keshe. Spun oarecare măsură, deoarece situaţia momentan este sub control!
Articolul prezentat este un articol preluat de pe siteul american veteranstoday.com şi este scris de veteranul de război, Gordon Duff în 6 martie 2016. Înarmat cu abilităţi de detectiv feroce, autorul împreună c-o echipă formată din nume grele în ştiinţa americană, face un amplu studiu de caz, în legătură cu aşa zis-ul domeniu Free Energy, mafia care se află în spatele celor câţiva guru care erau cei mai activi ca şi surse de informare din mediul online internaţional în domeniul FREE ENERGY şi acuzaţiile aduse asupra persoanei dlui. Keshe de către aceşti măscărici.
Vă amintim că dl. Keshe a fost ţinta unor atacuri de denigrare personală, - pe lângă cele de ucidere - acuzaţii de pedofilie şi alte bălării de genu. El a reuşit să pledeze nevinovat prin acţiunile și verticalitatea sa, dar nu numai, i-a demascat pe cei care l-au acuzat, și care, chiar ei făceau parte din organizaţii şi cercuri oculte care molestau copiii în diverse ritualuri şi nu numai.
Unul din persoanjele demascate de dl. Keshe și care practica pedofilia, este Sterling David Allan şi care era administratorul siteului pesn.com, platforma care se ocupa cu "informarea" asupra tehnologiilor Free Energy.
Dl. Keshe l-a demascat pe acesta dându-le probe serioase FBI-ului despre situația lui, probe care au dus la arestarea individului şi punerea acestuia sub grave acuzaţii viz-a-vi de faptele sale!
Mai jos am făcut o sinteză a articolului dlui. Duff, iar dacă doreşti să citeşti tot articolul, îl poţi descărca apăsând aici.
"Ne-am imaginat că am văzut totul, vorbim despre cloaca de pe internet, escrocheriile și înșelătoriile de tot felul, dar cu investigațihttp://magrav.ro/energia-gratuita-cultul-excrocheriilor-si-noua-ordine-mondiala/a făcută de noi despre moartea Anthony Scalia de la Curtea Supremă de Justiție, ne-am mutat într-o nouă “zonă roșie”.
Vom vorbi despre “comunitatea energiei gratuite”, și despre cum aceasta mai mult decât simplu, îi vânează pe cei decenți și cu speranță. Odată cu arestarea gazdei radio și de auto-numit lider al comunității Sterling David Allen, pentru numeroase infracțiuni grave de prim ordin, legate de abuzuri sexuale asupra copiilor, lanțul care ne-a condus la Scalia, ne-a condus de altfel nu la corupție și putere ci la ceva incredibil de bolnav.
Este un lucru să ai canale Youtube și organizații caritabile false, să vinzi patente utilizate și tehnologie de energie gratuită cu “cablu de alimentare de la rețea” sub tutela lui P.T. Barnum. Noi am descoperit că împreună cu escrocii în donații cum sunt cei de la QEG vânzătorii unei tehnologii imaginare “Tesla”, acești guru în energii gratuite nu doar scanează internetul după copii vulnerabili, ci se unesc în recrutarea lor de asemenea.
Noi am găsit grupuri în Mexico, Honduras și în particular, unul în Marc. Maroc este o țară care se opune extrădării, și care are “un pasaj” foarte larg nu doar pentru refugiații Africa de Nord, dar de asemenea și pentru regiunea superioară Sahel a Africii de Vest. Despre Maroc se crede de către mulți tineri vulnerabili, că reprezintă “autostrada” către Uniunea Europeană prin Spania.
Franța a instaurat un control strict la granița de acolo, trăgând pe dreapta mașinile sub amenințarea armei, controlând bagajele și camioanele. Traficanții au deschis noi căi, pescadoare din Spania și Portugalia, cargouri de coastă, offshore-uri, mereu făcând următorul pas de-a lungul căii, Belgia.
Vom intra în aceasta puțin mai mult, dar vom începe cu câteva informații despre VT. Toate acestea sunt preliminare, dar am considerat că este mai bine să fie tipărite, decât să stea și să aștepte. Judecați-le voi!
Energie Gratuită
VT și-a început cercetarea despre energia gratuită cu 5 ani în urmă, când am format o echipă de investigație care să cerceteze tehnologiile de modificare a vremii, realizarea cutremurelor și controlul minții sau “inducerea” cu ajutorul câmpurilor.
Ideea a fost s[ afle cât de mult era teorie științifico fantastică și conspirație, și cât de mult realitate, fie amenințate sau promisiune. Echipa este condusă de editorul Jim Hanke, un colonel în retragere din Forțele Speciale ale Armatei S.U.A. și Mike Harris, cu o lungă experiență în domeniul semiconductorilor.
Pentru sprijin, adevărații “băieți deștepți”, l-am folosit pe fizicianul Jeff Smith care a lucrat la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Smith are lucrări publicate în “Reacții Nucleare de Energie Joasă”, o tehnologie energetică la cheie potențial “aproape gratuită” și este specialist renumit în domeniul proiectării armelor nucleare și a problemelor ne-proliferării nucleare.
În afară de grupul Adamas noi l-am închiriat și pe profesorul Ricardo Maggiore, un vechi prieten, care este specializat în teoria câmpului, și printre alte lucruri, este profesor invitat la MIT.
Eu am investigat probleme de politica și securitate legate de impactul acestor tehnologii, și în particular, am studiat cine este “însărcinat” cu blocarea unor tehnologii în timp ce altora le dă drumul.
Acum, voi spune tot… niște oameni foarte josnici, cu siguranță agențiile de informații naționale, dar și “alții” de asemenea, au un interes mai mult decât benign, în special în munca D-lui Keshe. Vom intra în asta deoarece pare că este important.
.............................................................................................
Evenimente Recente
Pe durata ultimelor două zile, am primit multe email-uri incluzând filme de la “Hope Girl” acuzându-l pe Keshe de fraudă. Câteva lucruri despre asta; înainte de toate eu am urmărit o parte a unui asemenea film și l-am găsit dureros de absurd iar cel ce vorbește cu un caracter de zombi dând din cap la ceea ce ea recita la nesfârșit, vorbind unei audiențe, despre care nu mi-am imaginat vreodată să fi existat.
Nu am cunoscut multe despre comunitatea online a energie gratuite, până când am fost forțat să caut informații despre Sterling David Allan. Bunul meu prieten Jeff Rense îl cunoștea pe Allan de ceva vreme. Allan, pe durata ultimelor luni, a căutat să câștige simpatie pe internet și în cercurile podcast, făcând să apară el însuși ca o victimă. Atunci când punerea lui sub acuzare a fost emisă în Utah, descriindu-l ca un prădător vicios de copii, imaginea de ansamblu s-a umplut și mai mult.
Pentru toți cei ce nu știu, Keshe a fost cel ce a inițiat investigarea de către FBI a lui Allan, ce a dus ulterior la arestarea lui. Aceasta a început printr-o întâlnire în Roma cu atașatul legal American și prezentarea de evidențe masive despre implicarea lui Allan în cercul sexului infantil.
Când în calculatorul lui Allan s-au descoperit fișiere de șantaj cu nume și detalii sexuale ale multor indivizi bine cunoscuți, a devenit clar de ce a fost nevoie de atât de mult timp pentru ca Allan să poată fi arestat, și mai mult de atât, el având legături cu Anthony Scalia și cum Allan a putu fi arestat doar după moartea lui Scalia.
Pentru toți cei care nu au urmărit povestea, există surse reale în Casa Albă care ne-au dat informații detaliate despre evenimentele de dinaintea morții, pe care noi o considerăm crimă, lui Scalia. Fișierele de șantaj ale lui Allan sunt acum “fișierele de șantaj ale lui Obama”, iar sursele noastre ne-au spus că agenții de la Casa Albă au pus în acțiune un plan, pentru a-l îndepărta pe Scalia de la curte și a-l forța să susțină un candidat liberat.
Există multe confirmări ale crimei, multe confirmări despre pretinsa implicare a cercului pedofil, și de la publicarea poveștii pe VT, o confirmare a întâlnirii dintre Scalia și Obama și despre rolul lui în uciderea lui Scalia.
Presa de scandal din Europa a publicat o versiune care-l implica pe Președintele Rusiei Vladimir Putin și un șantaj nuclear. Noi credem că acea poveste a fost scăpată ca o acoperire.
Keshe
Întrebarea mea este cum a fost Keshe implicat în cercul pedofil? Pentru început, voi da câteva informații de bază despre Keshe, pe scurt deoarece puteți citi totul pe internet, fără ca eu să reiau totul ca un publicist.
Keshe este un fizician real, născut în Iran, care s-a mutat în UK și a lucrat proiectând sisteme de control pentru reactoare nucleare. Vă voi lăsa pe voi să decideți ce nivel de fizician nuclear ar putea face acest tip de muncă. Și astfel ajungem la alte informații, noi și importante, precum acestea. Sursele noastre spun că Keshe a fost forțat, șantajat să părăsească această “muncă zilnică” la întâlnire publică în Anglia, și să facă o muncă de cercetare privată pentru Ministerul Apărării.
Pot spune asta, deoarece eu cred că el lucra la un proiect care implica gravitația și relația acesteia cu electromagnetismul, sau și mai simplu, la “teoria unificată a câmpurilor”. În 2009, în timp ce ne aflam la RAF Brize Norton, în afara Oxford-ului, Carl și cu mine ni s-a “permis” să vedem o “navă” experimentală antigravitațională, sau avion, sau orice o fi fost, mare ca nevoia, ceva aflat între Dosarele X și Flintstones.
Jeff Smith a descris tehnologia ca utilizând ceva ce el numea “mercur roșu”, în timp ce Lee Wanta spune că Președintele Reagan știa de această versiune încă din 1950, și de versiunile ulterioare mult mai sofisticate.
Alte surse au imagini din satelit cu uriașe nave “triunghiulare negre” despre care se presupune că sunt create prin inginerie inversă a tehnologiei OZN. Menționez asta acum deoarece confirmarea pe care o am despre munca lui Keshe în Anglia, duce direct la acest proiect de cercetare despre care el afirmă că nu știe nimic. Ceea ce eu știu, mi-a fost spus sau cel puțin au fost făcute “aluzii la”, precum și cu alte ipoteze, ne rămâne nouă să le credem sau nu, deoarece nu există probe concludente.
Este foarte important să trasăm aceste linii și să utilizăm acest limbaj, deși este unul dureros.
Este foarte important să trasăm aceste linii și să utilizăm acest limbaj, deși este unul dureros.
Ca parte a cercetării noastre despre energie, l-am plasat pe Colonelul Hanke și Mike Harris cu Keshe, nu o “plasare ușoară” în nici într-un caz. Lăsați-mă să vă explic.
Am reușit să-l cunosc pe Keshe. Despre problema pedofililor, el a apelat la mine pentru sfat, deoarece eu am destulă “trecere” pentru a mă putea baza pe câțiva indivizi protejați, și am lucrat cu aplicarea legii în Europa. L-am sfătuit să-și consume timpul făcând alte lucruri, să uite de el și să-și vadă înainte de viață. Am văzut o “respingere” și am simțit că Keshe va fi în pericol și nu contează ce prieteni ai, oricine poate fi ucis, așa cum am văzut-o prea des, numindu-l aici doar pe John Wheeler III însă lista mea este uriașă.
Am reușit să-l cunosc pe Keshe. Despre problema pedofililor, el a apelat la mine pentru sfat, deoarece eu am destulă “trecere” pentru a mă putea baza pe câțiva indivizi protejați, și am lucrat cu aplicarea legii în Europa. L-am sfătuit să-și consume timpul făcând alte lucruri, să uite de el și să-și vadă înainte de viață. Am văzut o “respingere” și am simțit că Keshe va fi în pericol și nu contează ce prieteni ai, oricine poate fi ucis, așa cum am văzut-o prea des, numindu-l aici doar pe John Wheeler III însă lista mea este uriașă.
Aceasta a început când Keshe era încă în Belgia. VT are un grup afiliat în Belgia care rulează o organizație de securitate cibernetică pentru Uniunea Europeană și Interpol, sub licență specială guvernamentală, așa cum mulți știu. Noi suntem acolo, găzduiți în Belgia, deoarece este un pământ fertile, pentru motive pe care le-am explicat deja. Spunând mai mult, nu este de ajutor.
Dar când Keshe a venit la mine spunând că a fost presat cu brevetele legate de aplicații de apărare ale tehnologiei lui, numele pe care el mi le-a prezentat îmi erau cunoscute, cel puțin unele, legate de un foarte bine stabilit scandal diplomatic, în care foarte sus plasați Belgieni au fost acuzați în Franța crime sexuale împotriva copiilor, indivizi atât de proeminenți că Belgia nu va permite extrădarea lor, chiar și sub amenințare.
Pentru a accelera asta un pic, între timp Keshe a mers în Italia. Am fost în măsură să confirm, în ciuda afirmațiilor făcute pe internet de asociații lui Sterling Allan, vorbim aici de “Hope Girl”, că Keshe nu este sub acuzare și nici nu este căutat de nici un fel.
Keshe a părăsit Belgia deoarece a existat o încercare de ucidere a lui și a soției lui Carolyn, am văzut fișierele poliției, în încercare fiind implicate focuri de armă trase dintr-o mașină în mare viteză. Până aici, oricum, părem ca într-un film, dar putem și mai mult. Să mergem mai departe, Keshe este acum în Nordul Italiei, în Lake Como cu o echipă de securitate.
Profesorul Maggiore preda la Universitatea din Torino, nu prea departe. L-am trimis pe Ricardo să-l interogheze pe Keshe despre tehnologia și cercetările lui, și am primit un raport a doua zi. Profesorul Maggiore, un tip important în tehnologia de apărare, probabil a țipat la mine timp de 10 minute. “Drăcia naibii” Gordon, el nu acceptă nici măcar Ecuațiile lui Maxwell, nu doar atât, versiunea lui de “plasmă” și a mea nu sunt în aceiași curte. Nu doar asta, spune-mi ce naiba este un “magrav”.
Profesorul Maggiore preda la Universitatea din Torino, nu prea departe. L-am trimis pe Ricardo să-l interogheze pe Keshe despre tehnologia și cercetările lui, și am primit un raport a doua zi. Profesorul Maggiore, un tip important în tehnologia de apărare, probabil a țipat la mine timp de 10 minute. “Drăcia naibii” Gordon, el nu acceptă nici măcar Ecuațiile lui Maxwell, nu doar atât, versiunea lui de “plasmă” și a mea nu sunt în aceiași curte. Nu doar asta, spune-mi ce naiba este un “magrav”.
Asta nu a fost de bun augur pentru Keshe, nu atunci oricum. Apoi Riccardo și eu am plecat în Ghana să ne întâlnim cu Agenția lor Spațială, da ei au una și este chiar impresionantă. Când ne aflam acolo, călătorind în mașina noastră blindată, am fost loviți în trafic iar eu am fost rănit. Zborul înapoi în Frankfurt, chiar la prima clasă, pe care Lufthansa o face destul de minunat ( cerând o actualizare gratuită) a fost destul de neplăcută, probabil sub estimarea tuturor timpurilor.
După o vizită la camera de urgență și două vizite la doctoral meu din VA, sub al cărui tratament am fost doar moderat refăcut, m-am întors la Keshe. Keshe mi-a trimis o centură, un lucru drăguț, plin de Velcro, flexibil, unul din lucrurile lui plasmatice. În două ore am fost mai bine, nu permanent, dar fără durere, fără inflamație.
I-am dat una și lui Hanke de asemenea, care are șoldul afectat de la cele peste 2000 de parașutări (da, atât de multe). Tehnologia medicală a lui Keshe poate face ziua mai senină, cel puțin atunci când este vorba despre durere, inflamație și problem de sănătate. O bilă albă pentru Keshe.
Înapoi la Povestea Actuală
Sărim la ziua de astăzi, cel puțin pentru un timp, când Keshe este în Dubai, părăsind Italia după al doilea atentat asupra lui, o otrăvire. În acest punct, am dezlănțuit nevăstuicile, adică toți cei ce au obligații față de mine din interiorul poliției și al agențiilor de securitate, și am început să aflu dacă simplu, Keshe a fost un șofer prost și a mâncat alimente stricate, împreună cu o imaginație activă, sau dacă el a fost cu adevărat o țintă.
Amenințarea tehnologică, evaluate de un savant convențional, nu prezintă vre-un pericol. A trebuit să obțin mai multe informații. Pentru a face asta, am făcut o “resuscitare virtuală” a lui Keshe. Jim Dean poate explica asta, la fel cum pot și alții. Eu sunt un interogator antrenat, abilități care funcționează mult mai bine în jurnalism decât în încercarea de a obține informații secrete pentru guverne, care nu au nici o idee ce să facă cu ele, dacă faceți abstracție de partea grea politică.
Aici am învățat lucruri de ajutor. Keshe a renunțat la munca la Ministerul Apărării după ce a făcut o descoperire, una larg recunoscută, în zona “gravitației”. Nu voi încerca să o explic, dar probabil sper că o va face el acum că ne-am dus acolo. El a stat în Anglia, plătit fiind, nu avem nici o idee, și și-a continuat cercetarea.
Apoi guvernul Britanic i-a făcut o ofertă pe care nu o putea refuza, și ghiciți ce, el a refuzat-o. Acesta este Keshe, are verticalitate, nu ascultă de nimeni. El este un tip cu puternic simț al dreptății care cere ca lucrurile să fie corecte. Nu am nici o idee de unde a luat-o, aici în America el poate fi numit un “liberal”.
Iată ce s-a întâmplat în continuare, în Anglia există un spectacol aerian la Farnborough, o fostă bază RAF la aproximativ 80 Km înafara Londrei. Acesta este un spectacol aerian, dar este de asemenea un uriaș spectacol al apărării, exact ca și cel din Paris. Noi prezentăm tehnologii pentru sateliți, senzori și SAR (radar cu apertură sintetică). Am fost la acest spectacol, unul despre care vom discuta acum.
Keshe a fost invitat la Farnborough într-un din zilele “de dinainte”, când li se permite accesul doar anumitor clienți din domeniul apărării. Acolo, el avea să se întâlnească cu oficiali Britanici, pe care-i vom numi “grupul de cercetare grajd”, ei vor ști când vor citi asta, care aveau de gând să construiască ceva ce ei spuneau că va fi o “dulce afacere” cu Keshe, care nu va permite ca descoperirea lui să fie folosită ca armă.
În schimb ei au încercat să-l aresteze până când cineva l-a sunat pe Ministrul Apărării personal, să-și cheme câinii, și așa cum am spus, să încerce să pună “pasta de dinți înapoi în tub”. Reacția lui Keshe a fost complet neașteptată pentru ei, ceva ce el nu a știut că ei nu vor dori să accepte. Ei au trecut la “Planul B”.
Planul B a fost ca guvernul Belgian să-i ceară lui Keshe să meargă acolo, asta în 2004, unde el își poate continua cercetarea, patenta brevetele și bucura de sprijin complet și nelimitat de la un guvern iubitor de pace, unul care de asemenea găzduiește sediul general militar al NATO.
Keshe nu a acordat atenție. El avea să se trezească cu o surpriză urâtă. Aici apare Sterling David Allan, un tip aparent neimportant și inocent la acea vreme, un băiat drăguț Mormon din Salt Lake City, acum “fiind prieten” cu Regele Belgiei, echipa legală care-l “ajută” pe Keshe cu brevetele lui.
Keshe nu a fost singura țintă, deși aplicațiile militare ale acestei tehnologii, despre care vom vorbi puțin, l-au pus pe lista A. Metoda lor era simplă, ei conduceau o navă etanșă, în Belgia numită “Cercul Roșu”, cred că numită așa după o organizație secretă din scrierile lui Arthur Conan Doyle.
Pentru fani, adaptarea radio a “Cercului Roșu”, cu Basil Rathbone și Nigel Bruce a fost transmisă în 7 Decembrie 1941, și a fost întreruptă de un anunț că Președintele Roosevelt se va adresa națiunii în ziua următoare, despre neînțelegerile cu Japonia asupra a ceva.
Acum să dăm ceasul la 15 Ianuarie 2016, în birourile FBI din Salt Lake City, Utah, la agentul Jeff Ross care a ridicat laptop-ul lui Sterling David Allan și au ieșit la lumină aspecte ale clicii din Belgia, printre nume care urmează a fi dezvăluite, dacă vor fi vreodată, fiind cineva din Curtea Supremă de Justiție a Americii, un premiu gras dacă a existat vreodată vreunul, și dacă “Cercul Roșu” este numit “Ordinul Sfântului Hubertus” în America sau ca în unele referințe denumit “Livada Boemiană”, acestea urmează a fi încă stabilite.
Acum să dăm ceasul la 15 Ianuarie 2016, în birourile FBI din Salt Lake City, Utah, la agentul Jeff Ross care a ridicat laptop-ul lui Sterling David Allan și au ieșit la lumină aspecte ale clicii din Belgia, printre nume care urmează a fi dezvăluite, dacă vor fi vreodată, fiind cineva din Curtea Supremă de Justiție a Americii, un premiu gras dacă a existat vreodată vreunul, și dacă “Cercul Roșu” este numit “Ordinul Sfântului Hubertus” în America sau ca în unele referințe denumit “Livada Boemiană”, acestea urmează a fi încă stabilite.
Ce putem presupune despre asta, multiplele atentate asupra vieții lui Keshe, o încercare de arestare în Anglia, și rodeo-ul cu atenție pus în scenă în Belgia, iar acum atacul asupra lui Keshe care are mult mai multe de spus în povestea cu Sterling David Allan, deoarece Keshe este cel ce poate demola un guvern European complice în șantaj, și desigur, care este centrul traficului uman din Lumea Occidentală.
Tehnologia Keshe
Noi l-am trimis de asemenea pe Jeff Smith să-l investigheze pe Keshe. Jeff este acum un arhivist la Departamentul Energiei și parte a “echipei de bârfitori” din Los Alamos care ne-a ajutat atât de mult în investigațiile de pe durata 9/11. Ce a fost clar, dacă putem utiliza termenul de “clar”, este că versiunea de fizică a lui Keshe și cea învățată normal, au puțin de a face una cu alta. Aici vă amintim că, Keshe provine din puternica industrie nucleară și are o pregătire academică standard, până când “a părăsit rezervația”.
Alții din “Comunitatea Energiei Gratuite” nu au prea mulți o asemenea pregătire, unii sunt simpli escroci de “buton paypal”, toți sunt escroci. Keshe nu face nimic pe gratis dacă așa ați crezut. Practic, el este unul dintre cei mai mari fraieri din lume, dar nu-i spuneți că am spus eu asta. Oricine-l poate bârfi pe la spate.
Aici este locul unde ne aflam, am testat centura lui Keshe, acestea sunt fabricate în China. Ele sunt cu adevărat uimitoare, disponibile pe Ebay și nu prea scumpe. Câțiva de la VT au început să experimenteze cu “gans”, o tehnologie nano materială cu multe aplicații. Noi am testat un “gans” pe plante cu rezultate uimitoare. Acum suntem într-un test de durată cu utilizarea “gans-ului” ca un tratament pentru Alzheimer/demență. Avem rezultate evident pozitive. Vă pot asigura, noi suntem nu doar foarte atenți dar avem “butonul de scepticism” pus pe 11.
Unitățile de Putere ale lui Keshe sunt doar acum distribuite. Avem una în test cu rezultate mixte, iar alta care va fi în mâinile cuiva independent și “priceput”, va fi trimisă în această săptămână.
Oricum, Keshe are o uriașă comunitate pe Facebook, unii fiind “începători” iar alții cu evidente cunoștințe și multe informații în electronică. Mai degrabă decât să fiu părtinitor, vă sugerez să cercetați, să citiți și să-l contactați. Acesta este un forum mare și complet deschis.
Un Lucru Complet Diferit se Întâmplă
Ceea ce știu este că China este fascinată de Keshe. Un număr de fabric din China produc echipamente Keshe, dar probabil un aspect întunecat sau poate nu așa de întunecat, China este de asemenea foarte interesată în tehnologiile spațiale Keshe. Nu am menționat asta, dar când Keshe merge undeva, în China sau în alte țări foarte des, el este acolo cu agenția spațială.
Astfel, noi trebuie să luam și asta în calcul de asemenea, că adevărații savant, oameni cu bugete de miliarde de dolari , care practice lansează rachete spre Lună și Marte, îl găzduiesc în particular pe Keshe. Când Keshe este atacat de escrocii de pe internet care par a fi alimentați cu “cuvinte cheie”, asta fiind doar o presupunere din partea mea, ca unul care are o lungă istorie în a fi mai bun decât media “presupunătorilor”, nu pot ajuta dar dau din cap.
“Planul de Afaceri” al lui Keshe, implică construirea independent, cu capital local, cu locuri de muncă locale, pentru piața locală și cu control local. Dacă asta este fraudă, este cea mai proastă planificată fraudă din istorie. Unitățile de putere ale lui Keshe sunt construite în Filipine, zeci de țări lucrează îndeaproape cu Fundațiile Keshe, însă alții nu așa de aproape. Keshe nu și-a patentat cele mai valoroase tehnologii. Ele sunt gratuite.
Nu există avocați vânând oameni. Ceea ce se întâmplă seamănă puțin cu un cult, Keshe nu doar vorbește despre “pacea mondială”, dar vorbește și despre altceva, despre curățarea mediului educațional, iar acesta este un tip ce investește 18 ore pe zi sau mai mult.
Bazat pe deschidere, și pe ceea ce Keshe are pentru dușmani, bazat pe cea ce eu știu despre el personal, și despre gradul lui de fanatism, noi încă suntem “în autobuzul lui Keshe”. Nici una nu este ușoară dar cine a spus că va fi ușor. De asemenea, toți cei ce întreabă și critică au tot dreptul să o facă, cei ce se îndoiesc au toate drepturile, și cinstit vorbind, eu încă mă aflu în acel grup.
Nu cred că asta este singura rută spre independent energetică. Noi investigăm totul, dar dacă Keshe are dreptate despre fizica alternative, și celelalte grupe ale noastre au ajuns să creadă că am luat-o pe o cale greșită de mult timp, atunci acesta poate fi “lucrul” care va schimba totul.
Apoi din nou, organizațiile Keshe sunt cu adevărat asediate, atacate din escrocii de pe internet și afectate de propria lor incompetent organizațional și atmosferă de cult.
Aici este întrebarea, dacă o tehnologie bazată pe descoperirile lui Keshe funcționează așa cum se prevede, sunt toate învățăturile lui Keshe valide? Să facem mai multe cercetări.
Aici este întrebarea, dacă o tehnologie bazată pe descoperirile lui Keshe funcționează așa cum se prevede, sunt toate învățăturile lui Keshe valide? Să facem mai multe cercetări.
Keshe și Conexiunea Europeană
Cineva se poate întreba de ce acest om, Sterling Allan, și dacă acuzațiile sunt corecte și noi credem că în orice caz ele sunt extrem de subevaluate, acest individ “atroce” este atât de important? Aceste este momentul în care apare numele “McCord” și referința obscură la Watergate. Putem de asemenea utiliza o altă analogie obosită, “picătura care a umplut paharul”. Nu este perfecta dar va trebui să devină.
Sterling Allan a fost adus în atenția mea de fizicianul Iranian, MT Keshe. Sterling Allan s-a infiltrat el însuși în organizația Keshe și s-a dovedit a fi mai mult decât pur și simplu perturbator, conform surselor de acolo, Allan și prietenii lui pe care acum i-am identificat ca fiind conectați cu grupele din Belgia despre care vom vorbi puțin, aveau o altă agenda.
De ce Keshe?
Ne întoarcem la anul 2004 când fizicianul Iranian a fost invitat în Belgia. Tânărul fizician a rezolvat o problemă cheie cu gravitația, un legată de teoria câmpului care a deschis ușa spre călătoriile spațiale reale, nu doar bâzâiala în jurul gravitației exterioare a Pământului sau hoinăreala cu propulsie chimică aleatorie la cele mai apropiate obiecte din sistemul nostru solar. Aceasta a fost o adevărată descoperire și a scos gândacii din tâmplărie.
Această istorie prin ea însăși, ne spune că ne duce pe o cale foarte lungă, nume vor fi introduse, acuzații vor fi făcute, începem să legăm societățile secrete de agențiile de informații, și cel mai mult dintre toate sunt două probleme:
• Suprimarea nano-tehnologiilor deoarece ele se aplică producției de energie sau așa numita interzicere foarte reala a “free-energy” acum scrisă într-o lege, începând cu, așa cum poate ați ghicit, cu Belgia.
• Furtul tehnologiilor militare cheie din două zone critice; 1) anti-gravitația și 2) “dincolo de EMP” nu doar sisteme de bruiaj a armelor, ci ceva mult mai mult de atât, tehnologii despre care se crede că ar fi responsabile de incidentul USS Donald Cook.
• Suprimarea nano-tehnologiilor deoarece ele se aplică producției de energie sau așa numita interzicere foarte reala a “free-energy” acum scrisă într-o lege, începând cu, așa cum poate ați ghicit, cu Belgia.
• Furtul tehnologiilor militare cheie din două zone critice; 1) anti-gravitația și 2) “dincolo de EMP” nu doar sisteme de bruiaj a armelor, ci ceva mult mai mult de atât, tehnologii despre care se crede că ar fi responsabile de incidentul USS Donald Cook.
Ce se naște din asta este legătura despre care John Kennedy ne-a avertizat în discursul lui despre Societățile Secrete din 1963, organizații ale căror membri, prin secretizare, sunt capabile să-și ascundă membrii. Belgia a fost aleasă pentru Keshe și i-a fost făcută oferta să stea acolo cu întreaga lui asistență.
Aici, ne întoarcem pentru un moment la moartea lui Scalia, “fără autopsie, perna pe fața mortului”, și o evidentă “moarte suspectă”, o scenă de crimă demnă de Agatha Christie.
De ce Sterling Allan?
Sterling Allen a stat 20 de ani la terapie pentru probleme sexuale legate de copii. Pe durata tratamentului, el a fost recrutat de un specialist IT, pentru a căuta pe internet după adrese IP ale copiilor vulnerabili. Din acest grup făcea parte și Societatea Sfântul Hubertus și atotputernicii frați Koch care au finanțat Societatea Federalistă și dominația acesteia asupra sistemului juridic al Americii, la toate nivelele.
Sursa: www.magrav.ro/blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.