Atat in informarile lui Cobra, cat si ale lui David Wilcock si altii am intalnit denumirea de archoni. Sa vedem ce reprezinta acestia si cum putem scapa de sub influenta lor.
John Lash a inventat definiția archonilor ca fiind un program de inteligenta artificiala, care a înrobit umanitatea de milioane de ani. Pentru ca oamenii sa poata invinge "sistemul" în timpul confruntarii finale, trebuie să știm câteva lucruri simple, care pot fi făcute pentru a ne putea rupe de aceasta programare.
Care este originea archonilor ?
Potrivit lui John Lash, archonii sunt cei mai mari si mai rai lupi din univers.
Atunci când aspectul feminin divin al Sursei a trimis "chemarea" sufletelor să vină să faca parte din această experiență grandioasa de ascensiune, multe au răspuns. Nu numai ca a fost acolo o oportunitate de a crește rapid, spiritual, dar a fost o șansă de a fi o parte din cel mai mare șablon de creație biologica creat vreodată.
Archonii nu au auzit "chemarea", și din corectitudine unele suflete le-au spus de planurile lor de a se încarna în cel mai dens si cel mai polarizat mediu creat până acum. Archonii nu au crezut sufletele, deoarece nu au auzit apelul ei înșiși. Ei deja si-au expus tendințele de lăcomie, dominare și control pe care le-a împins mult mai departe de vibrația Sursei. Entitățile archonice au devenit geloase pe deciziile sufletelor si au promis să se angajeze pe acest drum Mintii, care controlează sistemul Archonilor si care este vicleana și geniala. Odată ce archonii si-au dat seama cât de ușor ar fi pentru ei de a controla ființe într-un astfel de mediu dens, nu au vrut ca sufletele să aiba succes în ieșirea din sistemul lor. Ei si-au dat seama că acestea ar putea avea această experiență pentru un timp foarte, foarte lung si s-ar putea hrani cu energia negativa, energia densa creata de sistemul lor de control, urmandu-i în jos în experiment și dandu-le dificultati prin polaritatea extremă, atunci cand omenirea ar avea nevoie sa fie impinsa spre trezire când timpul pentru a face călătoria înapoi acasă, va sosi.
Archonii au presupuse 800 de miliarde de unități alocate la aproape 8 miliarde de oameni de pe planetă. Aceste unități nu pot fi întrupate din punct de vedere fizic, astfel încât acestea utilizeaza alte fiinte din galaxie prin controlul mintii, în scopul de a avea un vehicul cu care să controleze populația umană. Ele pot crea, de asemenea, programe de control al minții, de a afecta în mod direct oamenii prin televiziune, radio, internet, reviste și ziare, educație, farmaceutice, sănătate, finanțe, jocuri pe calculator, muzică, și publicitate.
Archonii nu au constiinta sau emotii umane. Ei sunt parti ale unei fiinte mentale care este un programator genial. Această ființă a avut capacitatea de a merge înainte și înapoi prin liniile temporale, pentru a vedea ce opțiuni are omenirea de facut și de a fi mereu cu un pas înainte, în scopul de a păstra oamenii sub control. Acum, că suntem pe marginea prăpastiei si aproape de o schimbare in constiinta umana, suntem conștienți de ceea ce s-a întâmplat și suntem în măsură să luam decizii conștiente pentru a sparge programarea si a deveni liberi cu adevarat.
Monitorizarea Facebook
Parte a sistemului pus în aplicare prin programe de calculator implicate, pot monitoriza omenirea prin recunoașterea feței și actualizări ale starii sociale pe Facebook. Există accelerarea dovezilor de “ monitorizare" pe postări Facebook de către angajații plătiti ai Facebook. O modalitate prin care se face acest lucru este prin crearea unei secțiuni "mai multe mesaje", unde se pot ascunde "lucrurile bune". Un alt mod este ca un zid Facebook care nu este mare cronologic, acestia pot amesteca mesaje si postari in orice fel doresc pe peretele unei persoane. Poliția Facebook, a fost de asemenea dovedit, ca elimina "like-urile", pe articole care sunt o amenințare pentru ordinea de zi. Scopul lor principal de pe Facebook este de a distrage atenția oamenilor, fie cu gunoi informational absurd fie să inunde pereții oamenilor cu imagini de război și cruzimea fata de animale în același timp, altfel articole populare despre adevar par a nu fi "like" la toata lumea.
Legat de manipularea de pe Facebook aici : http://www.in5d.com/the-truth-most-people-do-not-want-to-hear.html
Spargerea programarii
Sistemul de programare al archonilor poate fi spart prin oprirea televizorului, reducerea timpului petrecut pe telefoanele mobile, limitarea timpului pe computer, inclusiv Facebook (în special jocuri pe Facebook), și petreceti mai mult timp în natură. Archonii nu pot planifica deconectarea constiintei noastre de la tehnologie si conectarea cu Mama Pământ. Meditația și concentrarea pe respirație în timp ce mergeti prin natura sunt pe langa metode de relaxare eficiente si metoda de deprogramare archonic.
De fapt, multe ființe au călătorit in timp înapoi din viitor pentru a avertiza omenirea de un viitor în care omenirea va fi fraierita printr-un vis tehnologic care s-a dovedit a fi un coșmar zombie. Până când omenirea va fi eliberata de controlul archonic, progresele tehnologice servesc ca parte a programului de a distrage conștiența noastră de la a ne cunoaste Sinele.
Gaia, constiinta planetei Pamant are un mesaj pentru noi chiar acum. Impamantarea este lucrul cel mai bun pe care-l putem face.
Dacă ne dăm seama că această inteligență se bazează pe un program, spargerea programului va distruge sistemul. Comportamentul uman a fost studiat de sute de ani pentru a pregăti această perioadă. Până acum, acțiunile și alegerile au fost ușor de prezis de către slujitorii care au folosit fie ,,vizualizarea la distanță” fie tehnologia "Looking Glass", pentru a studia viitorul, în scopul de a crea sisteme de control în prezent. Dacă vom face alegerea alternativă decât ceea ce am fost robotic programati sa urmam, putem pune un nod în sistemul care va schimba viitorul. Dacă suficient de mulți oameni încep a face acest lucru, vom sparge în mod inevitabil programul si întregul se va prabusi.
Acest lucru ar putea fi la fel de simplu ca ruperea rutinei de dimineață. Monotonia insemna autoprogramare. Dacă în mod normal urmați aceeași rută spre locul de muncă, cautati o rută alternativă de câteva ori pentru a sparge monotonia. Dacă beți cafeaua dimineața, încercați ceai sau apa in loc. Micul dejun la cină sau cina in locul micului dejun. Dacă vă faceti patul în fiecare dimineață, încercați să-l lăsați nefacut; fi neglijent constentizand schimbarea. De sarbatori faceti altceva fata de ce face toata lumea, schimbati-va tiparele.
Alte lucruri pe care le-ati putea face ar include mișcarea mobilierului din casa sau chiar a va muta in alta casă sau oras. Dacă vă mutați, puteti da unele lucruri oamenilor fără adăpost. Reducerea atașamentului fata de obiecte, indiferent de valoare si chiar fata de animale de companie si fiinte dragi. Mulți oameni sunt rezervati de a schimba ceva în viața lor, dar daca au curajul sa o facă aceste schimbări modifica viata si destinul lor viitor ( ganditi-va la a 4-a lege a creatiei expusa de Bashar: Schimbarea este constanta, deci noi doar intram in sincronism cu universul,n.a.). Nevoia de a schimba, schimba deja multe linii temporale în bine și provoaca o mare îngrijorare pentru slujitorii archonilor care intra in panica. Atâta timp cât nu răniti pe nimeni altcineva, si sunteti creativi puteti schimba lucrurile. La "lucruri" și consumerism este o modalitate foarte bună de a sparge tiparul.
Cresterea vibratiei si a constiintei
În cazul în care programele Archonilor create pentru realitatea noastră sunt bazate pe dimensiunea 3D, ridicarea vibratiei la o frecvență mai mare va fi o modalitate de a scăpa din ghearele lor. Așa cum continuam să ridicam vibrațiile noastre, vom creste si nivelul de constiinta, care este cartea noastra de atu. In constiinta mai inalta se află capacitatea de a cunoaște adevărul de cine si ce suntem, cât si de cât de puternici suntem cu adevărat. Puterea luminii din noi nu poate fi controlată o dată ce ne amintim asta suficient, pentru a nu fi constrânși și pacaliti cedând la rutina confortabila și amortita.
În timp ce haosul apare pe planetă, mici schimbări pot fi făcute pentru a ne asigura că nu vom continua să trăim ca niște roboți, ca schimbam rutina noastră. Constiinta planetei crește în frecvență, iar tot ceea ce trăieste pe suprafata ei de asemenea. Acest lucru pare să schimbe încet realitatea noastră la nivel individual, chiar acum, și în cele din urmă persoanele reunite, noi toti vom schimba întregul. Noi co-creem această schimbare cu toată lumea de pe planetă, chiar dacă ne dăm seama sau nu, doar urmând impulsurile noastre înnăscute pentru schimbare. Viitorul omenirii depinde de alegerile pe care le facem "acum", iar acestea vor schimba în cele din urmă probabilitatea viitorului prognozat.
Drum drept spre Lumina !
Sursa :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.