În ultimele opt luni, activitatea Centrului
GALACTIS s-a dezvoltat foarte mult, atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Munca redacţională este foarte bogată,
deoarece oameni din toate colţurile lumii ne scriu, ne împărtăşesc propriile
experienţe, ne cer sfaturi sau ne prezintă opinii personale. Pentru ca
relatările experienţelor de contact cu fiinţele extraterestre benefice să fie
mai elocvente şi mai vii, în unele cazuri noi am decis să realizăm chiar filmarea
lor, dacă întrunim acordul pesoanei respective.
În felul acesta a luat naştere un nou canal YouTube („GALACTIS Interviews”), care
cuprinde doar interviurile respective (cu durata până la 10 minute).
Un alt aspect important
este că foarte curând va fi lansat noul
nostru site (care are aceeaşi adresă
: www.galactis.net), dar care prezintă o interfaţă mult mai elegantă şi mai interactivă.
Sperăm ca navigarea prin el să fie o adevărată plăcere pentru voi.
Cu această ocazie vă
invităm să participaţi la discuţiile de pe Forum, să ne transmiteţi impresiile
şi sugestiile voastre la rubricile de Comentarii sau să ne scrieţi direct pe
adresa redacției pentru a ne împărtăşi din experienţele
proprii.
Unul dintre cele mai
interesante elemente ale activităţii GALACTIS îl reprezintă, fără îndoială, conferinţele susţinute de Syriat şi Alkesh
în ţară şi străinătate.
Până în prezent, peste hotare a fost conferinţa de la Gyor
(Ungaria). În particular pentru Ungaria putem spune că, în urma conferinţei
ce a fost susţinută, la Gyor se realizează trimestrial seminarii complexe, în
care se prezintă anumite tehnici specifice, se oferă informaţii valoroase şi
corelate despre existenţa civilizaţiilor extraterestre benefice – mai ales
despre civilizaţia siriusiană din sistemul Sirius A – şi, de asemenea, se realizează la unison meditaţii de
contactare subtilă a reprezentanţilor siriusieni.
Progresul evident pe
care l-au realizat participanţii la aceste seminarii i-au făcut pe aceştia să
aibă experienţe extraordinare de contact
direct şi conştient cu unele dintre fiinţele siriusiene şi totodată să aibă
acces pe nava-mamă siriusiană Anais din apropierea Pământului.
Acesta nu doar că
reprezintă un salt calitativ foarte important, dar certifică în plus
informaţiile ce sunt prezentate de Alkesh şi Syriat în filmele documentare produse de Centrul GALACTIS.
Unele dintre aceste
persoane ne-au descris chiar anumite
elemente şi detalii pe care noi nu le-am prezentat niciodată în filme,
articole sau conferinţe, dar pe care le cunoașteam foarte bine. Uimirea noastră a fost atunci egalată de bucuria faptului
că alte ființe umane încep să aibă în acest fel
rezultate minunate de contact direct extraterestru.
În ţară, ritmul conferinţelor a fost mult mai
susţinut : începând cu 15 noiembrie 2014 (când a avut loc
conferinţa de la Timişoara), au
urmat conferinţele de la Cluj, Oradea,
Sf. Gheorghe, Braşov, Iaşi, Bucureşti şi Constanța.
După fiecare astfel de
eveniment, noi prezentăm pe site un scurt rezumat al lui, adăugând şi
fotografii sugestive din sală.
Un lucru este cert : participanții la
conferințe au umplut de fiecare dată
sălile respective. Sute de oameni vin la aceste evenimente
pentru a înţelege mai bine, pentru a afla mai multe despre civilizaţiile
extraterestre şi chiar pentru a experimenta misterul contactului cu fiinţe din
alte lumi din Cosmos.
Noţiunile nu sunt întotdeauna uşor de
înţeles, dar important este că există această responsivitate din ce în ce mai
mare şi mai vie din partea oamenilor. Ei simt că aceste conferinţe sunt
„altceva” decât au auzit sau au cunoscut până acum şi simt, de asemenea, autenticitatea informaţiilor prezentate acolo.
În lume sunt extrem de
puţini cei care descriu şi dau amănunte concrete şi corelate în atât de multe
direcţii despre civilizațiile și ființele extraterestre. Majoritatea celor care
abordează acest subiect se limitează să prezinte doar informaţii cu caracter
general, pe care le repetă sub felurite forme, fără să surprindă elemente
speciale.
În filmele, articolele
şi conferinţele GALACTIS problema e pusă însă în alt mod; ea este prezentată
direct, cu sinceritate, adeseori în amănunt. Oamenii capătă răspunsuri la
întrebări concrete şi, în plus, au posibilitatea să experimenteze chiar ei
înşişi, atunci în sală, în cadrul celor două
sau trei scurte meditaţii realizate la unison, faptul că prezenţa fiinţelor
extraterestre este reală şi că acestea chiar interacţionează în mod subtil cu
ei.
În aceste condiţii este
dificil să cataloghezi astfel de evenimente şi informaţiile prezentate de
Syriat şi Alkesh în cadrul lor ca fiind o impostură, fantasmagorie sau escrocherie.
Totuşi, există şi astfel de fiinţe umane care manifestă indoială sau chiar
reavoință, însă aceasta este doar alegerea lor.
Gradat, adevărul va ieși cu claritate la iveală.
Trecând la un alt
registru de interes, ultimul film produs de GALACTIS se numeşte Nava lenticulară.
Cel mai important
aspect prezentat în cadrul lui este intenţia
Alianţei civilizaţiilor extraterestre benefice de a colabora în direcţia
uşurării contactului cu fiinţele umane.
Una dintre deciziile fundamentale luate de civilizaţiile
extraterestre benefice, cu acordul entităţilor celeste superioare, este aceea
de a
evita şocurile masive în ascensiunea umanităţii la un alt nivel de vibraţie.
Dintre aceste șocuri, cel mai important este legat de realizarea contactului direct al
omenirii cu fiinţele extraterestre. El depinde foarte mult de structura
interioară a fiinţei umane, de emotivitatea ei, de concepţiile religioase sau
de altă natură pe care ea le are şi, de asemenea, de puterea manipulării prin
şi de către mass-media.
S-a ajuns astfel la
concluzia că, la momentul actual, este practic imposibil să se realizeze un salt
calitativ major al planetei şi al umanităţii pe un nivel superior de vibraţie,
dacă navele extraterestre şi fiinţele
extraterestre ar sosi direct, în văzul întregii lumi.
Reacţiile foarte diverse şi emoţiile foarte puternice pe care
oamenii le-ar declanşa atunci ar perturba atât de mult câmpul energetic
general, încât ar fi destul de multe şanse ca totul să devină un haos.
Aceasta ar îngreuna foarte mult, dacă nu chiar ar face imposibilă ascensiunea
spirituală a umanităţii în marja de timp care este stabilită.
Prin urmare, s-a luat hotărârea construirii unei nave
cosmice foarte speciale, uriaşă ca dimensiune, care să fie plasată între
Pământ şi Lună, puţin mai departe de jumătatea distanţei dintre ele, înspre
Lună.
Ea ar urma să
îndeplinească rolul unui veritabil
„releu” şi totodată „transmiţător” între fiinţele umane şi fiinţele extraterestre.
În felul acesta, contactul nu mai trebuie realizat – într-o primă fază – prin
apariţia efectivă a navelor cosmice extraterestre pe cerul planetei şi a
fiinţelor ET printre noi, ci el va putea fi realizat prin intermediul
aşa-numitelor „emograme”, care sunt un fel de holograme extrem de sofisticate şi interactive.
Ele vor permite astfel un
contact „direct”, dar totuşi la distanță, între fiinţele umane care doresc sincer aceasta şi cele peste 100 de milioane de fiinţe
extraterestre aparținând celor aproximativ 70 de
civilizaţii benefice, care s-au oferit voluntare
în acest grandios proiect cosmic iniţiat de siriusieni şi arcturieni.
În una dintre proiecțiile eterice conștiente efectuată pe nava-mamă
Anais la începutul lunii martie 2015,
Syriat şi Alkesh au fost anunţaţi de reprezentanţii siriusieni că nucleul
navei lenticulare a devenit deja activ.
Întreaga navă
reprezintă o nestemată a tehnologiei foarte avansate extraterestre şi ea va fi
capabilă să realizeze simultan zeci de
milioane de astfel de contacte între fiinţele umane şi cele din cosmos,
fiecare legătură de acest fel fiind extrem de complexă.
Amănunte în această
direcţie sunt oferite din plin în cadrul filmului.
Ideea principală este
că, în acest mod oamenii se vor obişnui
gradat cu existenţa fiinţelor şi civilizaţiilor extraterestre, îşi vor
expansiona mult câmpul cunoaşterii şi afectivităţii şi vor deveni ei înşişi
focare de rezonanţă pentru propagarea acestui nou câmp al înţelegerii comune,
mult superioare, la care omenirea nu a mai avut acces de mult timp, datorită
opresiunii, secretului impus şi manipulării diabolice a cabalei malefice.
Expansiunea acestui câmp benefic al cunoașterii și emotivității pozitive va genera gradat o
transformare de opinie și de percepție la nivelul întregii omeniri în ceea ce privește problema civilizațiilor
extraterestre. Astfel, rând pe rând secretele menținute cu îndârjire zeci de ani de guvernele marilor puteri ale lumii cu
privire la acest subiect, precum și alte
elemente de progres tehnologic vor ieși destul
de repede la iveală.
În plus, în acest fel este
pavat drumul către realizarea Primului
Contact efectiv dintre umanitate și ființele extraterestre, care va urma în mod firesc și natural.
Tot în legătură cu
posibilitatea de a experimenta realitatea extraterestră veţi putea avea acces
la o tehnică de contactare directă,
telepatică, a fiinţelor extraterestre, care va fi prezentată curând pe
site-ul nostru.
Pentru a uşura
înţelegerea şi corecta ei realizare, tehnica va fi expusă în format video, în
cadrul unui mini-documentar de câteva zeci de minute.
De asemenea, de pe noul
nostru site veți putea descărca o
parte din materialul muzical folosit la exemplificările realizate la conferinţe, precum şi imagini ale lui Amun
– care este comandanta navei-mamă Anais – în diferite variante de utilizare :
pentru telefoane mobile, ca wallpaper sau ca simple fotografii.
Din punctul de vedere
al producției de filme documentare, ne propunem ca
în această vară și toamnă să prezentăm episoadele doi și trei din seria Terra Galactica, iar apoi să alternăm prezentarea filmelor cu cele din seria despre Originea
adevarată a omului și din
seria Misterele
Galactice.
Vom începe, de asemenea,
prezentarea unei serii de trei episoade
despre civilizația arcturiană, care este foarte avansată tehnologic și spiritual și care s-a implicat la rândul ei în
ajutorarea umanității în aceste vremuri, mai ales
în ceea ce privește vindecarea spirituală și cea fizică a oamenilor.
De asemenea, vom
prezenta o serie de trei episoade despre
interiorul gol al Pământului.
Informațiile revelatoare pe care le vom expune în aceste filme vor constitui pentru
mulți o trambulină pentru aspirația lor de a ajunge acolo. Sperăm doar ca imensul efort ce este implicat în
realizarea acestor filme să ne permită respectarea programului pe care ni l-am
propus.
Deşi este complex şi
destul de dificil, drumul pe care mergem este luminos şi totodată plin de
fericirea pe care o aduce experienţa uluitoare cu fiinţele extraterestre
benefice foarte dezvoltate spiritual. Suntem convinşi că acest adevăr va fi
repede descoperit de către cei care sunt sincer interesaţi de misterele
inefabile ale lumilor subtile şi fizice extraterestre și, în măsura în care ne este permis, vom contribui cu mult avânt prin
activitatea pe care Centrul GALACTIS
o depune, pentru a-i ajuta să cunoască și să
experimenteze aceste lumi minunate.
A venit timpul ca
omenirea să înţeleagă în mod profund faptul că actuala paradigmă de gândire în
ceea ce priveşte existenţa civilizaţiilor extraterestre trebuie depăşită.
Departe de a fi o
realitate abstractă şi îndepărtată, posibilitatea întâlnirii, înfrăţirii şi
colaborării directe cu fiinţele extraterestre este şi trebuie să devină o parte a ascensiunii noastre ca civilizaţie
pe o treaptă superioară de existenţă.
Sursa:
am vâzut documentarele,sunt superbe,nu se mai pot vedea,unde le mai gasim ???
RăspundețiȘtergerePentru cei interesati care vor sa vada aceste filme documentare, pot sa lase mesaj aici la comentarii, solutii sunt, depinde de cat de dornici si interesati sunteti, cu cat o sa fiti mai multi interesati cu atat mai repede vor reaparea (zic eu), pe conturile oficiale de Youtube ale celor de la Galactis, conturi care au fost sterse, sau posibil atacate din nu stiu care motive (sunt prea multe informatii de foarte mare valoare, care ataca sistemul planetar condus din umbra de forte oculte).
Ștergere