Gandeste Pozitiv ... Fii Informat: GHID PRACTIC: CUM SĂ TE IUBEȘTI PE TINE ÎNSUȚI

Vizualizari

Etichete !

luni, 24 aprilie 2017

GHID PRACTIC: CUM SĂ TE IUBEȘTI PE TINE ÎNSUȚI


Iubirea de sine este un izvor al bunăstării, abundenței și armoniei. Dacă nu ai învățat încă să te iubești pe tine însuți, este foarte puțin probabil să fi iubit vreodată pe altcineva.
După aceste prime două propoziții, mi-am adus aminte de două programe mentale din creștinism. Nu le critic, ci doar le observ. Așadar, la biserică te învață următoarele două lucruri:
  1. Ești un păcătos. Te-ai născut în păcat. Nu există om fără de păcat, iar la judecată vei plăti pentru păcatele tale.
  2. Iubește-ți aproapele.
Prima idee îți induce un sentiment de inferioritate, de frică, de jenă etc., iar cea de-a doua te învață să manifești vibrația celui mai înalt sentiment de care un om este capabil.
Imaginează-ți că ai o mașină de formula unu. Prima idee echivalează cu a umple rezervorul cu apă în loc de benzină. Ideea a doua echivalează cu pretenția de a câștiga cursa.
Îți este imposibil să iubești pe altcineva, dacă nu te iubești pe tine însuți. Este foarte dificil să poți ajuta pe cineva cu adevărat dacă nu vibrezi pe frecvența iubirii, și, îți este aproape imposibil să înțelegi că în jur este armonie, dacă în tine nu este iubire.
Acest articol există pentru a te ajuta pe tine să faci un pas important în drumul tău spre împlinire și armonie. Să te iubești pe tine însuți este esențial. Așa că hai să vedem cum…
Ghid practic: Cum să te iubești pe tine însuți
1. Începe prin a fi sincer 
Este foarte dificil să faci progrese dacă nu adopți o atitudine de sinceritate deplină în primul rând față de tine. În anumite contexte sociale, o parțială lipsă de sinceritate poate avea sens. În relația cu tine însuți, este însă foarte important să devii pe deplin onest.
Consideră asta o primă cărămidă, și așeaz-o acum pe fundația armoniei tale. Nu necesită foarte mult efort. Este nevoie doar de o reorientare la nivel mental și poți bifa acest prim punct pe listă. Așa că nu mai aștepta și fă-o acum. Te invit chiar să te oprești din lecturat și să treci prin filtrul propriei tale inimi această sugestie. După care implementeaz-o. Beneficiile pe termen lung sunt extraordinare.
Este foarte important acest aspect. Pentru mulți ani din viața mea, m-am mințit. Au fost anii în care am învățat și evoluat cel mai puțin.
Dacă ai 15-20-30 de kg peste greutatea normală, nu pretinde că ești slab. Dacă ești în proces de auto-sugestionare, este perfect, nu te opri, doar aplică sinceritatea în celelalte arii ale vieții.
Dacă ți-ai propus să nu mănânci junk-food, iar astăzi ai făcut-o, nu nega asta în fața celorlalți și mai ales în fața ta. Asumă-ți responsabilitatea asupra acțiunilor tale și fii sincer pentru că astfel te respecți pe tine însuți.
Exercițiu: Gândește-te care este acel lucru pe care îl ascunzi astăzi. Spune-l mai întâi celei mai importante persoane din viața ta. Pentru asta nu ai nevoie decât de o oglindă în care să te privești. Asta pentru că această cea mai importantă persoană poate fi găsită tot timpul în oglindă. Privește-o în ochi, și spune-i ceea ce ascunzi.
Acesta este primul pas și cel mai important.
Mai apoi, găsește cea de-a doua cea mai importantă persoană. Poate fi partenerul, unul dintre părinți sau ambii, un prieten foarte bun etc, și spune-i respectivul „secret”. Dacă ai putea să faci asta zilnic cu cele mai mari secrete pe care le ascunzi, într-o lună vei fi un om liber. Indiferent dacă o poți face sau nu zilnic, ia în considerare exercițiul.
2. Dobândește controlul deplin al corpului tău 
Dacă prima sugestie armonizează interiorul, această a doua sugestie, este menită să îți armonizeze fizicul. Definiția scurtă a iubirii ar fi: armonie!. Ești alcătuit din suflet și trup, iar pentru ca să te poți iubi pe tine însuți, în tine trebuie să existe armonie între părțile care te compun.
Spune sincer: „Cât de des ți se întâmplă să dai dintr-un picior în mod necontrolat?” sau „Cât de des ți se întâmplă să te joci cu ceva atunci când vorbești la telefon?” sau „Cât de des îți vine să apeși pe un capăt al pixului în timpul unei conferințe sau a unei ședințe?”.
99% dintre oameni fac asta. De ce?. Pentru că doar 1% dintre oameni au dobândit controlul deplin asupra corpului lor fizic.
Interiorul modelează întotdeauna exteriorul. Fizicul însă are și el capacitatea de a modela starea de spirit.
Exercițiu: Am preluat acest exercițiu din cartea Sistemul Maestrului. Acum ți-l sugerez și ție pentru că am observat că dă rezultate.
Alege momentul din zi în care poți să nu fii deranjat. Stai în poziția șezut cu spatele drept, iar singurul lucru la care trebuie să fii atent este să nu te miști. Nu fă absolut nici o mișcare cu excepția clipitului.
Atunci când practic acest exercițiu, eu îmi pun ceasul să sune peste un sfert de oră, lucru pe care ți-l recomand și ție.
Cunosc câțiva oameni cărora după ce le-am povestit despre exercițiu, mi-au spus: „De ce aș face asta?”. Răspunsul este: „Pentru a dobândi controlul deplin al mișcărilor pe care corpul tău le face.
Dacă nu te afli în control, este ca și cum ai fi condus de niște forțe nebănuite.
Și nu uita. Definiția scurtă a iubirii este: armonie. Aceste prime două sugestii, îți cresc gradul de armonie fizic-spirit.
3. Conștientizează cine și ce ești 
Ești o parte constituentă a universului. Ești o mică celulă din Dumnezeu.
Pentru multă vreme am crezut că sunt o parte nesemnificativă dintr-un sistem nedrept. Îmi imaginam că un singur om nu ar putea vreodată să aducă o contribuție semnificativă. M-am înșelat. Un singur om este o forță. Tu ești energie în mișcare și ești capabil de lucruri extraordinare.
Ești parte din Dumnezeu.
Iar acum cu o mare bucurie în suflet vreau să îți povestesc despre niște lucruri pe care le-am găsit în biblie și care au legătură cu ce am vorbit eu până acum în cadrul acestui punct 3.
Așadar, atunci când Iisus este luat la întrebări de către evrei pentru că a spus despre sine că este fiul lui Dumnezeu, El le răspunde: „Nu e scris în Legea vostră că <<Eu am zis: Dumnezei sunteți>>?” (Ioan 10-34).
Iisus a spus în nenumărate rânduri că și noi suntem asemenea lui, fii a lui Dumnezeu. Nu trebuie decât să conștientizăm asta.
Căutând citatul de mai sus, am mai găsit încă două lucruri interesante din biblie. Am considerat că merită amintite:
1. Nu știți, oare, că voi sunteți templu a lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi(Corinteni 3-16) update: prima epistolă
2. Eu am zis: <<Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt>> (Psalmul 81 – 6)
Dacă alegi sau ai ales calea obținerii răspunsurilor din interior, vei înțelege sau ai înțeles deja că tu ești o parte din Dumnezeu.
Dacă citești cu atenție cele 3 citate de mai sus, vei înțelege la fel, că ești parte din Dumnezeu, fiu al Acestuia. Și știi de ce? Pentru că adevărul este întotdeauna același indiferent de context.
Înțelege cine ești, pentru că astfel te iubești pe tine însuți.
Exercițiu: Creează același context ca în cadrul exercițiului propus la punctul 2, dar de aceasta dată, nu sta doar nemișcat, ci începe puțin câte puțin să îți controlezi gândurile. Începe prin a te antrena ca pe parcursul celor 15 minute de exercițiu să permiți existența doar a anumitor gânduri. Gândește-te la un câmp înflorit, la mirosul îmbietor al copacilor, la cerul senin etc. După ce reușești asta, exercițiul poate fi dus la un alt nivel, dar despre asta voi vorbi într-un articol viitor, și te rog să mă faci atent dacă cumva voi omite să fac asta.

Ți-aș mai putea da multe alte sugestii. Important este însă ca tu să pui în aplicare măcar una dintre toate ideile pe care le-ai citit. Așa că alege-o pe cea cu care simți că rezonezi și aplic-o. Mai apoi treci la următoarea și tot așa. La final vei deveni o persoană care se iubește mai mult pe sine. Implicit îi vei iubi mai mult și pe ceilalți, iar viața ta va deveni mai armonioasă.
Dacă ți-a plăcut ceea ce ai citit, dă un share articolului pentru a răspândi și în jur armonie și iubire de sine. Iar mai jos, în secțiunea de comentarii, de abia aștept să te aud exprimându-ți opinia cu privire la articol.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.