Se spune că undeva într-un ținut îndepărtat exista un om care toată viața lui s-a rugat lui Dumnezeu să îi îndeplinească o dorință. Erau deja câțiva zeci de ani de când acest om se ruga câte 12 ore pe zi(uneori și mai mult) nutrind unul și același gând. Dorința lui era ca Dumnezeu să îl ia în rai încă din timpul vieții cu tot cu trup. Nu se știe exact de ce avea omul nostru această dorință oarecum ciudată, dar asta nutrea deja de mai bine de 40 de ani.
Tot în acele timpuri Dumnezeu obișnuia ca o dată pe an să se întrupeze și să circule printre oameni. Îl lua pe Sfântul Petru cu el și mergeau la pas timp de o zi. Experimentau și ei acele senzații pe care numai ca om le poți experimenta. Iar în mersul lor l-au întâlnit pe omul care avea această dorință puternică de a fi luat în rai. Era un om foarte simplu. Acum se ruga la o margine de drum, la umbra unui copac. Avea lângă el o traistă simplă în care purta câteva merinde, iar Dumnezeu fiindcă acum era în trup de om a simțit cum inima i se înduioșează și nu mai poate rezista rugăminților.
S-a întors înspre Sfântul Petru și i-a spus așa: „Petre, uite cum stă treaba. Eu nu ofer niciodată oamenilor ceea ce îmi cer. Știi prea bine. Eu mereu le-am oferit și le voi oferi oamenilor oportunități prin care să descopere ceea ce cer. Dacă cineva îmi cere curaj, putere, sănătate, eu le ofer oportunități prin care să descopere că au curaj, putere și sănătate. Iar asta fac dintotdeauna și voi face dintotdeauna. Totuși omul ăsta vrea să îl iau în rai cu tot cu trup. Așa că astăzi o să fac o excepție și o să fac ceea ce îmi cere de atât de mult timp și cu atâta îndârjeală.”
Așa că Dumnezeu s-a apropiat de acest om și l-a atins foarte ușor. Omul nostru era atât de prins în rugăciune încât nici nu și-a dat seama că a fost atins. Odată însă cu atingerea respectivă, dorința lui de zeci de ani devenise în sfârșit realitate. În timpul rugăciunii fusese transportat în rai. El a continuat așadar să se roage pentru mai multe ore, iar într-un final a deschis ochii.
Nimic nu prevestea totuși ceea ce avea să se întâmple. Peisajul era exact același. Traista sa era tot lângă el. Nici măcar nu a conștientizat că dorința lui de zeci de ani era acum realitate. Raiul arăta exact ca pământul, iar pe om nu îl înștiințase nimeni că dorința lui este acum realitate.
El s-a uitat în traista în care purta cu el câteva merinde, dar nu mai avea nimic de mâncare. Nu era pentru prima dată când i se întâmpla asta. Oricum nu mânca foarte mult. Pentru o secundă s-a gândit totuși că i-ar plăcea să poată mânca acum o plăcintă proaspăt scoasă din cuptor. Să fie aburindă și să simtă acel miros fantastic de coptură. Nici bine nu și-a terminat însă gândul că o femeie extrem de frumoasă a apărut în fața lui. Această femeie avea în mână o tavă. Când capacul tăvii a fost ridicat, exact în fața omului nostru stătea acum plăcinta la care se gândise.
Fiindcă era foarte înfometat, el a luat plăcinta și a mâncat-o fără să se întrebe de unde a venit și cine este femeia frumoasă din fața lui.
Realitatea era aceea că el era acum în rai. Tot ceea ce gândea era realitate într-o clipă.
După ce a mâncat conștiincios plăcinta respectivă, și fiind obosit de la atâtea ore de stat în rugăciune, omului nostru i s-a făcut puțin dor să doarmă într-un pat adevărat. De foarte mulți ani își dedicase viața aproape în întregime rugăciunii. Dormea pe unde apuca și nu emitea niciun fel de pretenții. În această zi însă mintea lui și-a imaginat cum ar fi să doarmă într-un pat adevărat. O saltea pufoasă. Căldura unei plăpumi. O pernă moale.
Nu bine și-a terminat gândul că în fața lui a apărut o femeie parcă și mai frumoasă decât prima. Aceasta a bătut din palme și exact lângă el a apărut patul pe care și-l imaginase.
La cât îi era omului de somn, el nu s-a mai întrebat ce înseamnă toate acestea. S-a pus doar în pat și a intrat într-un somn adânc.
Sfântul Petru observând toate acestea, a fugit repede la Dumnezeu și i-a spus: „Doamne, îți amintești de omul căruia i-ai îndeplinit dorința de a ajunge în rai ieri?”
Dumnezeu: „Da, îmi amintesc”.
Sfântul Petru: „Să știi că nu a conștientizat încă faptul că dorința i-a fost îndeplinită. Nu îl văd însă bine. Recomandarea mea ar fi să îl trimitem înapoi pe pământ. Aici în rai, nu mai există nicio întârziere între ceea ce gândim și ceea ce experimentăm. Omul acesta pe care l-ai adus cu tot cu trup gândește ca pe pământ, dar tot ceea ce gândește devine realitate. Este foarte posibil ca în scurt timp să aibă un șoc care îi va produce mult rău.”
Dumnezeu: „Petre, legea există acolo, și nici măcar eu nu o pot schimba. Această lege spune că gândurile devin realitate. Pe pământ există o întârziere între gând și materializarea acestuia. Aici, în rai, această întârziere nu mai există. Legea nu este bună sau rea. Această lege pur și simplu există și va exista mereu. Tot de această lege omul nostru se poate folosi după bunul său plac. Și mi-ai spus că a făcut-o deja mâncând o plăcintă gustoasă și dormind în cel mai bun pat. Dacă asta și-a dorit să experimenteze îl lăsăm să experimenteze”.
Discuția dintre Sfântul Petru și Dumnezeu s-a încheiat aici. Noaptea a trecut, iar când s-a făcut dimineață s-a trezit și omul nostru. Ridicându-se în șezut și având mintea limpede acum, el a început să se întrebe ce înseamnă toate acestea.
Aseară era prea obosit și flămând ca să pună lucrurile sub semnul întrebării. Acum însă a început să își facă tot felul de gânduri. Prima dată și-a spus că trebuie să fie ceva necurat la mijloc. Acum că era dimineață și-a dat seama că numai gândise că îi este foame și mâncarea se afla în fața lui. Doar gândise că îi este somn și imediat un pat a apărut lângă el. Cu mintea sa de om nu a putut înțelege ce se întâmplă. Nu și-a imaginat nicio secundă că dorința lui de 40 de ani ar fi putut deveni realitate. În schimb, natura umană și-a spus cuvântul. A început să se îngrijoreze și și-a spus: „Probabil sunt niște fantome urâte care vor să mă corupă de la rugăciunea mea”.
Însă tot ceea ce el gândea acum era instant realitate. Iar odată cu acest gând el a fost instant înconjurat de niște arătări foarte urâte cu un aspect dezgustător.
Văzându-le, el s-a speriat și mai tare și și-a spus: „Uite ce urâte sunt, probabil o să mă mănânce.”
Și la fel de instant cum în fața lui a apărut și plăcinta aburindă și patul moale, fantomele l-au mâncat, iar el a dispărut pentru totdeauna.
***
Morala poveștii este cea pe care am anunțat-o încă din titlu, și anume: „Ai grijă ce gândești că sigur se întâmplă”. Omul nostru s-ar fi putut gândi la alte mâncăruri alese, iar acestea ar fi apărut în fața lui. S-ar fi putut gândi la palate, fericire și abundență. La fel, toate acestea ar fi fost într-o secundă chiar în fața lui.
Cu toate acestea el a ales să se gândească la fantome care îl mănâncă, iar acestea l-au mâncat.
În lumea în care tu trăiești, încă te bucuri de avantajul distanței între gând și materializarea lui. Dacă nu ar exista acest interval până când gândurile devin realitate cum ar arăta viața ta? Cum arată viața pe care ți-o construiești zi de zi prin gândurile tale?
Acestea sunt întrebări la care te invit să îți răspunzi singur. Pe lângă asta, invitația mea de astăzi sună în felul următor: „Preia controlul asupra gândurilor tale și construiește-ți viața pe care cu adevărat o vrei și o meriți”
Dacă ți-a plăcut povestea, dă-i te rog articolului un share pe rețelele sociale. Astfel îți poți ajuta prietenii să conștientizeze impactul major pe care gândurile îl au asupra lor și să aleagă astfel să gândească pozitiv.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii se accepta fara jigniri, fara atac la persoana, combateti (sau sustineti) ideea in sine, cu argumente pertinente intr-un mod constructiv, sa lasam ideile sa se bata intre ele in baza unor argumente solide ce corespund realitatii nu fictiunii, sau unor dogme primitive si perimate.
Multumesc pentru intelegere.